Preoții se vor vaccina în etapa a II-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Potrivit deciziei guvernului,

Preoții se vor vaccina în etapa a II-a

* vor mai fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc și personalul cheie pentru funcționarea instituțiilor statului * vaccinarea va fi voluntară, pe baza listelor completate de preoți * pe de altă parte, ierarhul Dunării de Jos s-a exprimat, marți seară, în favoarea vaccinării, îndemnându-i pe credincioși să aibă încredere în medici * "Știu mai bine medicii ce este vaccinul. Și, de vreme ce ei se vaccinează, nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte", a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian * preoții brăileni au ajutat mii de oameni nevoiași de la începutul pandemiei, au donat sânge și au stat la căpătâiul celor bolnavi

 

Cei 80 de preoți din cadrul Protopopiatului Brăila (care cuprinde municipiul Brăila și satele din vecinătate, în total 61 de parohii), precum și cei din cadrul Protopopiatelor Făurei și Însurăței, sunt așteptați, în zilele următoare, să se înscrie pe listele pentru vaccinare, în cadrul etapei a II-a de vaccinare inițiate de Guvernul României. În total, în toată Eparhia Dunării de Jos, sunt peste 400 de preoți, în afară de cântăreți bisericești, unii dintre aceștia trecând, inevitabil, prin "furcile caudine" ale temutului virus.

Este unanim recunoscut faptul că, încă de la debutul pandemiei, preoții și voluntarii Arhiepiscopiei Dunării de Jos au purces în cartierele sărace ale Brăilei și Galațiului și au bătut la ușile nevoiașilor din satele Eparhiei, cu desagii plini cu alimente. Însemnați de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, preoții și-au donat salariile ca să cumpere aparatură pentru Spitalul Județean, au donat mănuși chirurgicale, măști și viziere și au fost primii în campania de donare de sânge inițiată la nivelul întregii țări. Ei au stat, fără frică, la căpătâiul celor suferinzi, ca să le dea ultima împărtășanie și le-au împărțit bolnavilor din spitale Agheazma Mare. Iată de ce vaccinarea preoților este binevenită, dar și necesară. Este un act firesc și benevol. 

Marți seară, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a transmis, prin intermediul paginii de Facebook a Eparhiei, un mesaj cât se poate de relevant celor care nu cred în vaccinul COVID-19, îndemnându-i, totodată, pe credincioși să se încarce cu energie pozitivă și să aibă încredere în medici, pentru că "Hristos nu ne lasă să murim în pandemie". 

"Lăsați, fraților, interpretările, compozițiile chimice ale vaccinului, că tot e la modă, văd, și ocupați-vă de compoziția duhovnicească a omului. Lăsați medicii să ne spună, că ei au studiat 6, 10, 20, 50 de ani trupul omenesc. Știu mai bine medicii ce este vaccinul. Și, de vreme ce ei se vaccinează, nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte. Nu am auzit medic care să scoată moarte. Medicul e făcut să scoată viață, preotul e făcut să scoată viață veșnică din noi. Acesta este Iisus Hristos, care nu ne lasă să murim în această pandemie. Și le-a dat înțelepciune medicilor și oamenilor, să ieșim cât mai repede din izolare", a spus, printre altele, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Vaccinarea împotriva COVID-19 în România se va realiza în trei etape.

Grupurile  prioritare sunt: personalul din domeniul sănătății, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției cu SARS-CoV-2 și personalul din alte domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro