Primăria a bătut din nou palma cu Dog Rescue. Campanii de sterilizări masive în acest an | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria a bătut din nou palma cu Dog Rescue. Campanii de sterilizări masive în acest an

• asta au decis, recent, consilierii municipali în ideea de a reduce fenomenul abandonului de câini pe străzi • municipalitatea a mai colaborat şi în trecut cu asociaţia “Dog Rescue Romanian”, care a gestionat adăpostul Lacu Sărat până când a fost preluat de “Happy Dogs in Mediums”, care l-a cumpărat  • pe lângă sterilizări, asociaţia se angajează să sprijine Primăria în promovarea câinilor din adăpostul Unirea pentru a fi adoptaţi, dar şi să efectueze evenimente pentru conştientizarea populaţiei asupra problemei maidanezilor

 

Membrii CLM Brăila au aprobat, recent, reluarea colaborării cu Asociaţia “Dog Rescue Romanian”, cea care a gestionat până nu demult adăpostul de câini de la Lacu Sărat. De această dată însă, parteneriatul vizează în mod special organizarea de campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân, în ideea reducerii fenomenului abandonului  animalelor pe străzi.

Potrivit raportului proiectului, în conformitate cu o hotărâre a CLM din 2014, operatorul serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiu este Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila. Din aceeaşi sursă aflăm că această colaborare a survenit în urma unei corespondenţe din decembrie 2017 între Asociaţia Dog Rescue Romanian şi municipalitate. Practic, ONG-ul este cel care a solicitat încheierea unui parteneriat, având ca obiect organizarea de campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân în vederea reducerii abandonului, promovarea şi adoptarea celor din adăpostul public al Municipiului şi creşterea calităţii vieţii maidanezilor din adăpost.

“Asociaţia Dog Rescue Romanian se află la a doua colaborare cu Primăria Municipiului Brăila, în anul 2014 aprobându-se prin HCLM nr. 133 încheierea unui parteneriat între cele două părţi. Acest parteneriat a încetat la data de 31.12.2017. Pe durata desfăşurării parteneriatului aprobat prin HCLM 133/2014, Asociaţia Dog Rescue Romanian a preluat activităţile din adăpostul Lacu Sărat. Tot pe durata parteneriatului, Asociaţia a preluat 990 câini, din care 762 din adăpostul Unirea şi 228 dintre cei capturaţi pe domeniul public de echipa Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Aceasta a avut ca rezultat disponibilizarea locurilor de cazare din adăpostul Unirea (în acea perioadă adăpostul era populat la capacitatea maximă), posibilitatea efectuării de noi acţiuni de capturare a câinilor de pe domeniul public şi rezolvarea reclamaţiilor cu privire la agresivitatea câinilor fără stăpân”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

 

«Dog Rescue» a ajutat la sterilizarea a 3.300 de câini în Municipiu

Aceeaşi sursă precizează că în perioada iulie 2014 - noiembrie 2017 Primăria a organizat în parteneriat cu Asociaţia Dog Rescue Romanian 38 campanii de sterilizare gratuită a patrupedelor, pe parcursul cărora s-au sterilizat 3.336 câini. În proiectul de hotărâre este prezentată o situaţie defalcată pe ani, a câinilor sterilizaţi şi adoptaţi. Concret, în anul 2014 au fost sterilizaţi 565 de câini şi adoptaţi 20, în 2015 s-au făcut 1.887 sterilizări şi 337 adopţii, în 2016 - 503 sterilizări şi 181 adopţii, iar în 2017 sunt bifate 381 de sterilizări şi 452 adopţii. Cu alte cuvinte, vorbim despre un total de 3.336 de câini sterilizaţi şi 990 adoptaţi.

În cadrul aceluiaşi parteneriat au fost organizate şi câteva evenimente care au avut ca scop informarea şi conştientizarea deţinătorilor de câini în scopul reducerii abandonului, dar şi promovarea adopţiilor. Astfel, s-a desfăşurat o campanie de informare în şcoli în luna septembrie 2015 (în şcolile “Ion Luca Caragiale”, “Sf. Andrei”, “George Coşbuc”, “M. Kogălniceanu”, “A.S. Puşkin”) şi una în februarie 2016 (în şcolile “Mihu Dragomir” şi “Ecaterina Teodoroiu”). În scopul promovării adopţiilor a fost organizat şi un târg de adopţie, dar şi “Ziua porţilor deschise”, la ambele adăposturi.

“Numeroasele campanii de sterilizare organizate de Primăria Municipiului Brăila în parteneriat cu Asociaţia Dog Rescue Romanian, dar şi campaniile de informare au adus o schimbare pozitivă în ceea ce priveşte deţinerea responsabilă de animale de companie şi au contribuit la micşorarea ratei abandonului, prin sterilizarea unui număr apreciabil de câini cu stăpân. Totodată înregistrarea câinilor cu stăpân sterilizaţi în campanii oferă posibilitatea vaccinării antirabice a acestora de către DSVSA Brăila, prevenind astfel răspândirea acestei boli şi asigurând protecţia populaţiei”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit noului parteneriat încheiat între cele două părţi, obiectul este constituit de organizarea de campanii de sterilizare a câinilor cu stăpân în scopul reducerii abandonului; promovarea şi adoptarea câinilor din adăpostul public; informarea/educarea copiilor, tinerilor şi adulţilor privind responsabilizarea acestora ca deţinători sau proprietari de câini. Acesta a intrat în vigoare la data semnării lui de către părţi şi este valabil până pe 31 decembrie 2018, cu posibilitatea de a fi prelungit prin act adiţional, dacă există un acord al Primăriei şi Asociaţiei deopotrivă.

De precizat că, în cadrul parteneriatului, SUPAGL Brăila se obligă să contribuie la organizarea şi desfăşurarea campaniilor de sterilizare prin asigurarea spaţiului adecvat de lucru pentru punctul de sterilizare, a utilităţilor (apă-canal, energie electrică, colectarea deşeurilor menajere, din plastic, medicale, a toaletelor ecologice), a dotărilor punctului de sterilizare, a pazei, cazării echipei de medici. De asemenea, la punctele de sterilizare, SUPAGL Brăila va avea un reprezentant care va realiza programarea, evidenţele şi va găsi soluţii rapide la situaţii neprevăzute. Totodată va promova campaniile în mass-media locală, va preda Asociaţiei câinii aleşi pentru adopţie (deparazitaţi, vaccinaţi, cu carnet de sănătate, microcipaţi şi înregistraţi în RECS) şi va permite accesul Asociaţiei în adăpostul public în vederea fotografierii câinilor cu potenţial ridicat de adopţie.

De cealaltă parte, “Dog Rescue” îşi ia ca angajament să contribuie la organizarea şi desfăşurarea campaniilor de sterilizare prin asigurarea resurselor umane (echipe de medici) şi materiale (carnete de sănătate, microcipuri, materiale sanitare, medicamente), a dotărilor necesare desfăşurării activităţilor sanitar-veterinare, să înregistreze datele în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân, să asigure transportul medicilor, să asigure asistenţa medicală post operatorie în cazul în care apar probleme medicale ca urmare a intervenţiei. Totodată, Asociaţia coordonează şi răspunde de întreg actul medical, sterilizează câinii adoptaţi din adăpostul public şi îi promovează în vederea creşterii adopţiilor.

De altfel, ambele părţi se obligă să popularizeze pe site-urile proprii proiectele, acţiunile şi evenimentele, să organizeze evenimente în locuri publice în scopul de a informa/educa copii, tineri şi adulţi în privinţa responsabilităţii ca deţinători sau proprietari de câini (minim 2 ani), precum şi să întocmească un raport de activitate la finalizarea parteneriatului, care să fie făcut cunoscut cetăţenilor.

Proiectul a fost aprobat în şedinţa ordinară a CLM Brăila cu 25 voturi “pentru” şi o abţinere din partea consilierului municipal PND Bogdan Botea.

 

Primarul a promis campanii masive de sterilizare a câinilor pe 2018

Reamintim că adăpostul pentru câini care funcţionează la Lacu Sărat s-a privatizat după ce Asociaţia Einfach Tierschutz e.V. din Germania a decis, recent, să cumpere amplasamentul şi să îi dea o nouă denumire: “Phoenix Shelter”. În prezent, acesta este manageriat de ONG-ul “Happy Dogs In Mediums”, ca reprezentant al asociaţiei nemţeşti în România. Ei bine, primarul Marian Dragomir nu s-a arătat deranjat de această veste, ba chiar a precizat că municipalitatea nu va avea prea mult de suferit pentru că a pierdut un adăpost şi a punctat că va continua, în 2018, toate acţiunile desfăşurate în anii trecuţi în privinţa rezolvării problemei câinilor comunitari.

“Noi vom continua campaniile de sterilizare şi de adopţie în cursul anului 2018, dar vom aplica şi măsurile prevăzute de legislaţie”, a afirmat Dragomir, într-un interviu recent acordat redactorilor “Obiectiv - Vocea Brăilei”, pe tema proiectelor din acest an. Totodată, edilul-şef a explicat că nu va construi un adăpost nou şi nici nu va investi suplimentar pentru mărirea celui existent la Unirea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro