Primăria a reluat finanţarea Daciei Unirea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primăria a reluat finanţarea Daciei Unirea

Eforturile făcute în ultima săptămână de conducerea echipei Dacia Unirea şi a principalului finanţator, Florin Cârligea, de a debloca fondurile de la Primăria Brăila către gruparea fotbalistică brăileană au dat roade. Ieri, la ora 12.00, a venit vestea cea mare, Primăria va acorda Daciei Unirea o nouă tranşă de bani, mai precis suma de 100.000 lei. Bani care vin la momentul oportun deoarece formaţia de la Dunăre are acum fondurile necesare pentru a face deplasarea la Farul şi de a organiza meciul de pe teren propriu, de miercurea viitoare, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.
"Luni, cu sprijinul lui Florin Cârligea, am rezolvat problemele cu Curtea de Conturi, iar joi, la ora 12.00, am fost anunţaţi că ni s-a alocat o nouă tranşă de bani de la Primărie. Este vorba de 100.000 lei, nu este o sumă mare, dar este de un real folos pentru noi la acest moment. Aceşti bani vin la momentul oportun deoarece urmează să jucăm într-un interval de opt zile cu trei dintre formaţiile care şi-au declarat dorinţa de a promova în prima ligă", a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea.
Dacă la Primărie lucrurile par că au reintrat în normalitate, iar colaborarea va continua, la Consiliul Judeţean situaţia este în continuare ambiguă.
"De la Consiliul Judeţean aşteptăm în continuare veşti bune, poate le vom primi până la sfârşitul acestui an, ca să ne putem concentra şi noi numai pe latura sportivă", a mai spus Avramescu.
Sursa citată a vorbit şi despre meciul de sâmbătă, de la Constanţa: "Mergem la Farul cu dorinţa de a scoate maximum din acest joc. Este o partidă dificilă, pe care trebuie să o tratăm ca atare, trebuie să fim cu picioarele pe pământ, să nu fabulăm, ci să conştientizăm care este situaţia noastră reală din acest moment".
Jucătorii Daciei Unirea se vor antrena în această dimineaţă pe stadionul Municipal, iar în jurul orei 12.00 vor pleca spre Constanţa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro