• este vorba despre o familie și un brăilean ale căror locuințe au fost distruse de un incendiu ce s-a petrecut în data de 21 noiembrie • cele două locuințe se află pe Strada Constantin Dobrogeanu Gherea, la nr. 55 • ajutorul pentru familia în cauză se ridică la 10.000 lei, în timp ce pentru celălalt proprietar a cărui casă a fost avariată într-un grad mai mic, consilierii au acordat 2.500 lei
Consiliul Local Municipal Brăila a decis, recent, să vină în ajutorul unor brăileni ale căror case au fost distruse în prag de iarnă în urma unui incendiu ce a avut loc pe 21 noiembrie. Mai precis, o familie și un brăilean ce își au adresa pe Strada Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 55. Consilierii municipali au aprobat în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a instituției, acordarea unui ajutor de 10.000 lei pentru familia amintită, pentru depășirea situației de dificultate cauzată de distrugerea parțială a locuinței în urma incendiului. De asemenea, acordarea a 2.500 lei unui alt brăilean, pe același motiv, dar a cărui locuință a suferit pagube mai mici. În ambele situații, ajutorul se acordă pentru achiziționarea de materiale de construcții și pentru manopera lucrărilor de construcții.
”Acordarea ajutorului nu este condiționată de venitul net realizat pe membru de familie, de deținerea de alte bunuri imobile sau mobile sau de achitarea obligațiilor de plată către bugetul local”, după cum s-a stabilit în hotărârile de consiliu. De asemenea, cei doi proprietari au obligația să facă dovada utilizării sumelor în scopul acordat, prin facturi fiscale însoțite de bon fiscal sau chitanță, emise după data acordării ajutorului, în termen de șase luni de la data plății. În cazul în care nu se face dovada utilizării sumelor în scopul pentru care au fost acordate, se va proceda la recuperarea lor în condițiile legii. Ca de obicei în astfel de situații, acordarea ajutorului se efectuează din bugetul Direcției de Asistență Socială (DAS) Brăila, în ambele cazuri.
Pagube materiale mari
Potrivit rapoartelor de specialitate ale proiectelor, într-una dintre locuințele de la adresa din Str. Constantin Drogeanu Gherea nr. 55 locuiau opt persoane într-un corp de clădire, în timp ce într-un al doilea corp, un alt proprietar. În urma incendiului, ambele locuințe au fost afectate, precum și un imobilul vecin, situat la nr. 57 (ce are un alt proprietar). Conform procesului-verbal de intervenție întocmit de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Dunărea” al județului Brăila, la sosirea pompierilor militari, la locul intervenției, ardea acoperișul caselor de la numerele 55 și 57, cu posibilitatea de propagare și la casele învecinate. În cazul primei locuințe de la nr. 55 au ars cca. 60 mp din acoperișul din scândură, învelit cu tablă, cca. 20 mp calcan din scândură, cca. 40 mp plafon din scândură și rigips. Totodată, au suferit degradări: zugrăveala de pe pereții din două camere de locuit, bunurile aferente din acestea și cca. 15 mp plafon din rigips din hol și dormitor din cauza fumului și a temperaturii. Sursa probabilă a declanșării incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la un coș de fum deteriorat, după cum au informat pompierii.
În cazul celei de-a doua locuințe de la nr. 55, potrivit reprezentanților ISU Brăila, au ars: cca. 16 mp din acoperișul din scândură învelit cu tablă, cca. 16 mp calcan din scândură. De asemenea, au fost degradate plafoanele și zugrăveala din trei camere de locuit și bunurile aferente din acestea.
Tot în rapoartele de specialitate se mai menționează că potrivit declarațiilor celor doi proprietari de la nr. 55, nu a fost încheiată o poliță de asigurare obligatorie a locuinței.
Ambele proiecte de hotărâri au fost introduse suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CLM Brăila din data de 26 noiembrie și aprobate cu unanimitate de voturi.