Primaria nu acorda bani pentru combaterea marginalizarii sociale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primaria nu acorda bani pentru combaterea marginalizarii sociale

Legea privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale a intrat in vigoare in 2002, cu toate acestea, Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie (DMSSF) Braila n-a primit niciodata bani pentru punerea in aplicare a acestui act normativ. Desi acesta prevede faptul ca sumele necesare se asigura din bugetul de stat alocat Ministerului Administratiei Publice sau bugetelor locale, potrivit legilor bugetare anuale, raportarile facute de DMMSF Braila catre Primarie se intorceau, de fiecare data, cu "-" in dreptul sumelor.
"La fiecare raportare trimestriala, semestriala sau anuala, noi prezentam situatia aplicarii Legii 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, dar acestea se intorceau cu o linie in dreptul sumelor, adica cu 0 lei. Desi legea ii obliga sa identifice persoane si familii care se regasesc in aceasta situatie si sa stabileasca masuri individuale in vederea prevenirii marginalizarii acestora, de la intrarea in vigoare a actului normativ si pina in prezent nu am primit nici un ban. Noi nu avem cum sa-i obligam sa ne dea bani. Tot ce am putut face a fost sa trimitem adrese Consiliului Judetean si Consiliului Local Municipal, prin care solicitam sa sustina si aplicarea acestui act normativ", a precizat Veronica Macri, director executiv al DMSSF Braila.
Conform Legii 116/2002, consiliile locale au obligatia de a asigura accesul persoanelor si familiilor marginalizate la locuinta si la servicii publice de stricta necesitate, precum apa, energie electrica, gaze naturale, termoficare etc. In acest scop, consiliile locale pot incheia conventii cu furnizorii de servicii, prin care se angajeaza sa suporte o parte din datoriile pe care le au acestia. Consilierea persoanelor cu scopul de a beneficia de drepturile stabilite de aceasta lege se asigura gratuit, de catre institutiile de stat abilitate si de aparatul de lucru specializat al primariilor. De asemenea, consiliile locale au obligatia de a analiza trimestrial modul in care au fost aplicate masurile pentru prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, prevazute in programul acestora. "Noi acordam ajutoare sociale de urgenta tocmai acestor familii si nu e vorba de o familie sau doua, ci de sute de persoane. Aceste ajutoare ar trebui sa le foloseasca pentru plata chiriei, intretinerii etc. lucru pe care, cei mai multi nu-l fac. Alte fonduri, in afara de acestea, nu pot fi acordatre prin Consiliul Local Municipal", este de parere primarul Constantin Cibu.
Desi aceste fonduri trebuiau aprobate de CLM, in cadrul proiectului de buget al municipiului, consilierii municipali nu au facut niciodata acest lucru. Astfel, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc recent, consilierul municipal PSD, Sorin Bosneag, a tinut sa precizeze ca nu avea cunostinta de faptul ca s-ar acorda niste fonduri prin CLM, pentru Legea 116, dar ca impreuna cu grupul de consilieri PSD va analiza problema, pentru a vedea in ce masura poate sa intervina in Consiliul Local, pentru rezolvarea situatiei. Si consilierul PD, Ionel Mihalache, este de parere ca multi nici nu stiu de acest act normativ, mai ales in contextul in care "desi legea a fost data in 2002, nu a fost prinsa in bugetul de stat si implicit, nici in bugetele locale. Nu stiu de ce".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro