Primarul «înarmează» poliţiştii locali cu camere video | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primarul «înarmează» poliţiştii locali cu camere video

• asta a afirmat, ieri, primarul Marian Dragomir • edilul-şef consideră că publicarea filmărilor cu cei care comit fapte ilegale va descuraja brăilenii de la astfel de practici

 

Se anunţă vremuri grele pentru brăilenii care obişnuiesc să arunce gunoiul în locuri nepermise, hârtii pe stradă, să spargă seminţe în zone publice şi să lase adevăraţi munţi de coji în urmă sau să vandalizeze. Primarul Marian Dragomir a anunţat, ieri, că are în plan să doteze Poliţia Locală cu aparatură video pentru a-i ajuta pe agenţi să descurajeze comiterea de astfel de fapte. Edilul-şef a afirmat că deja a purtat o discuţie cu directorul general al Poliţiei Locale, Traian Jipa, şi cu noul adjunct, Georgică Tănase, pentru a pune la punct o strategie în acest sens.

„În perioada următoare mă gândesc la o activitate cât mai vizibilă a Poliţiei Locale. Am avut o discuţie cu domnul Jipa şi cu domnul adjunct Tănase pentru a achiziţiona aparatura necesară în vederea filmării celor care sunt surprinşi aruncând gunoi pe domeniul public sau făcând diverse fapte antisociale. E valabil şi pentru spărgătorii de seminţe. Este foarte important ca în perioada următoare să dăm nişte exemple cu ajutorul mass-media. O să vă furnizăm imaginile cu cei surprinşi. Puterea exemplului şi umilinţa celui care aruncă gunoiul pe domeniul public trebuie să aibă rolul ei în această acţiune a noastră de menţinere a curăţeniei din oraş” , a declarat Dragomir.

Rămâne de văzut în cât timp strategia municipalităţii va fi pusă în aplicare şi dacă aceasta va da sau nu rezultate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro