Primarul a precizat ca el nu renunta la ideea de a prezenta luni, in sedinta CLM, plenului, raspunsul primit de la Parchet, la plingerea penala depusa, cu privire la faptul ca Daniela Vasioiu a lucrat la firma TCInd Constanta, si nu si-a declarat veniturile obtinute de pe urma acestui serviciu. El sustine ca atitudinea pe care o vor lua consilierii, fata de ceea ce va prezenta el, este problema lor, nu a lui: "Asta depinde de consilieri, nu eu o pun in discutie. Eu am spus ca voi prezenta consilierilor raspunsul primit de la Parchet, si ce vor hotari consilierii, este altceva".
Cibu considera cel putin ciudate reprosurile liderului PD Horia Vasioiu, la adresa sa, cum ca nu s-au adunat consilierii Aliantei, inainte de fiecare sedinta CLM, pentru a stabili o pozitie comuna, fata de punctele de pe ordinea de zi, asa cum prevede protocolul Aliantei: "Asa ar fi trebuit sa functioneze Alianta, dar la Braila ei, democratii, l-au anulat de citeva ori. Pentru binele comunitatii ar fi normal, in opinia mea, ca toti consilierii sa-si exprime propriile pareri, si nu parerea partidului, asa cum vrea PD-ul. Asta este conceptia lor, a consilierilor democrati, care vin cu opinia deja fixata de acasa, si indiferent ce discutam, nu reusesti sa-i convingi de contrariu, incit ar putea nici sa nu mai vina toti consilierii, trimit doar un delegat, ca sa spuna “asta este votul nostru”. Bine, este o conceptie, treaba lor!".