Partida se va desfăşura pe stadionul Ancora, începând cu ora 17.00.
Conform precizărilor făcute sâmbăta trecută de Viorel Ion, lotul echipei CF Brăila se află de luni după-amiază în cantonament în staţiunea Lacu Sărat, însă pe lângă pregătirea specifică acestei perioade noul antrenor a planificat şi câteva dispute de verificare.
Prima se derulează astăzi în compania satelitului Oţelului Galaţi, o formaţie cu jucători foarte tineri, media de vârstă a echipei fiind de 19-20 de ani.
Este posibil ca la gălăţeni, unde antrenor este Tudorel Pelin, în primul unsprezece să apară şi unul - doi jucători de la echipa mare.
