Sâmbătă, de la ora 17.30, pe stadionul Mircea Ceicu, din comuna Traian, în partida tur contând pentru barajul de promovare în Liga a III-a, se întâlnesc, Victoria Traian, campioana judeţului Brăila şi FC Panciu, câştigătoarea campionatului Ligii a IV-a din judeţul Vrancea. În calitate de gazdă, formaţia din Traian, care în acest sezon competiţional a reuşit eventul în judeţul Brăila, doreşte să câştige şi astfel să ia o primă opţiune la accederea în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Atmosfera din tabăra gazdelor este bună iar jucătorii sunt optimişti în privinţa realizării obiectivului, promovarea în premieră, în Liga a III-a.
În 2012 Victoria Traian s-a calificat la barajul de promovare în Liga a III-a. Meciul s-a desfăşurat într-o singură manşă, la Berca, iar adversara jucătorilor din Traian a fost Rapid Feteşti. După timpul regulamentar de joc şi după cele două reprize de prelungire de câte 15 minute scorul a fost egal, 0-0. La loviturile de departajare de la 11 metri, Rapid Feteşti s-a impus cu 3-0 şi a promovat în Liga a III-a.
Victoria Traian a mizat atunci pe următoarea formulă de echipă: Constandache - Iorga, Mihăilă, Gagu (eliminat în minutul 76), Stan - Vioreanu (min. 46: Lupaşcu), M. Barbu (min. 68: Mitrea), Anghel, Martinescu - Veber, Huţu, iar antrenor era Emil Caţaros.
Acum barajul se dispută în două manşe, tur-retur, Victoria Traian dispută primul meci pe teren propriu şi poate să-şi asigure un rezultat care să-i confere prima şansă în privinţa promovării.