Primul Punct de Egalitate de Şanse inaugurat la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Primul Punct de Egalitate de Şanse inaugurat la Brăila

Blocul Naţional Sindical (BNS) a ianugurat ieri la Brăila primul centru dedicat promovării egalităţii de şanse şi sprijin femeilor care doresc să înceapă mici afaceri pe cont propriu. Prezent la ianugurare, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a menţionat că Punctul de Egalitate de Şanse (PES) ce va fi activ la Brăila face parte din activităţile desfăşurate în cadrul proiectului "ESTHR- pachet integrat de acţiuni pentru dezvoltarea rolului femeii în societatea românească", cu scopul de a reduce discriminarea şi a promova egalitatea de şanse. Dumitru Costin a precizat că unul dintre motivele înfiinţării PES la Brăila îl reprezintă faptul că localitatea a devenit "unul dintre principalele oraşe exportatoare de carne vie în Europa". PES de la Brăila este primul dintre cele 8 înfiinţate în cadrul aceluiaşi proiect, urmând a fi inaugurate şi cele din Iaşi, Piteşti, Sibiu, Timişoara, Oradea, Târgu Jiu şi Bucureşti. Preşedintele BNS a prezentat echipa de experţi care va lucra în cadrul PES, la care femeile pot apela în cazul în care se confruntă cu practici discriminatorii la locul de muncă sau în societate, în general, pot cere asistenţă şi consiliere în cazul în care au fost victime ale discriminării. De asemenea, femeile din Brăila dar şi din localităţile Regiunii de Sud- Est vor putea beneficia de consiliere dacă vor să îşi deschidă o afacere. BNS a estimat că va consilia 13.500 femei prin intermediul celor 8 puncte, serviciile oferite fiind gratuite şi confidenţiale. Proiectul "ESTHR- pachet integrat de acţiuni pentru dezvoltarea rolului femeii în societatea românească" este cofinanţat din Fondul Social European, având o valoare de 2,5 milioane euro şi se implementează în perioada noiembrie 2008- noiembrie 2011. BNS va acorda din bugetul proiectului premii în valoare de câte 25.500 lei pentru 40 de planuri de afaceri propuse de femei din toată ţara. Preşedintele BNS a mai precizat că din luna martie va mai lansa un proiect dedicat recalificării şomerilor din 4 oraşe, printre care şi Brăila, în acest scop încheind deja un parteneriat cu municipalitatea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro