La mai bine de un an de la drama de la magazinul "Diana", de pe B-dul Independentei, judecatorii nu au reusit sa gaseasca, inca, un vinovat si nici sa-l aresteze pe suspectul principal, agentul de paza Sorin Tronaru, cel care, precizeaza anchetatorii, i-a aplicat victimei lovitura ce avea sa-i curme viata. Procesul pare sa bata pasul pe loc, asta si din cauza procedurii greoaie si a unor tertipuri avocatesti. Procurorii incearca de asta-vara sa-l infunde pe Tronaru, insa judecatorii sint siliti sa tot amine discutarea propunerii de arestare preventiva. Asa se face ca, din pricina "lipsei de procedura", procesul crimei comise de agentul de la "Ying-Yang Security" SRL risca sa se prelungeasca la nesfirsit, cu toate ca rudele celui disparut cer sa se faca dreptate si vinovatul sa fie pedepsit. De altfel, mama victimei solicita nu mai putin de doua miliarde de lei daune morale si civile.
Dosarul crimei de la "Diana" (petrecuta in seara zilei de 4 noiembrie 2006) a ajuns in instanta abia pe data de 6 iunie 2007. Cazul le-a dat mari batai de cap politistilor si procurorilor braileni. Dupa ce, initial, oamenii legii ii suspectasera pe Sorin Iancu si Petrica Adrian Rusu, angajati ai SC "Ying Yang Security" SRL, ca l-ar fi batut cu bestialitate pe barbatul prins la furat, s-a descoperit ca, de fapt, autorul crimei ar fi Sorin Tronaru, 30 de ani, originar din Gemenele, si el agent de paza. Desi nu recunoaste ca i-ar fi aplicat hotului lovitura de gratie, facindu-i ferfelita ficatul, Tronaru a fost trimis in judecata pentru omor, in timp ce colegii lui, Rusu si Iancu, sint acuzati de lovire. Potrivit martorilor prezenti la agresiune, agentul de paza Tronaru l-a lovit pe Mihail Barbulescu, 27 de ani, dupa ce deja fusese batut de colegi, in timp ce zacea intins pe pardoseala. Lovitura a fost atit de puternica, incit victimei i-a tisnit singe pe gura, intrind instantaneu in coma. Barbulescu a murit la scurt timp, in drum spre Spitalul Judetean Galati. Practic, el a fost omorit pentru o paguba de 25 de lei, pricinuita, la betie, magazinului de pe B-dul Independentei.