Producţia de ţuică şi rachiuri pentru consum propriu exceptată de la accizare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Producţia de ţuică şi rachiuri pentru consum propriu exceptată de la accizare

Potrivit noilor prevederi legislative, care au intrat în vigoare începând cu data de 28 noiembrie 2009, respectiv Legea nr. 367/2009, se exceptează de la plata accizelor ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu în gospodăriile individuale. Cadrul legislativ amintit stabileşte însă şi o serie de limitări cantitative în ceea ce priveşte scutirea de la plata accizei. Astfel este vorba despre limita unei cantităţi echivalente de cel mult 250 litri de produs (cu concentraţia alcoolică de 100% în volum) pentru fiecare gospodărie individuală/an. Mai departe, prin gospodărie individuală legiuitorul înţelege acea gospodărie care aparţine unei persoane fizice producătoare, a cărei producţie de ţuică şi rachiuri este consumată de aceasta şi membrii familiei sale. De precizat este că nu intră sub incidenţa regimului de antrepozit fiscal micii producători de vinuri liniştite, care produc în medie mai puţin de 600 hectolitri de vin pe an.

Reamintim că la finele lunii septembrie 2008, Camera Deputaţilor a decis că orice gospodărie individuală poate produce, pentru consum propriu, ţuică sau rachiu de fructe, în cantitate de 250 de litri alcool pur, fără plata accizelor. Propunerea legislativă, iniţiată de deputaţii PSD şi PNL, a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu 200 de voturi pentru. Aplicarea actului normativ a fost însă întârziată şi de intervenţia preşedintelui Traian Băsescu în sensul formulării unei cereri de reexaminare prin care preşedintele a solicitat eliminarea exceptării de la plata accizei. Senatorii au respins această cerere în februarie 2009, deşi Băsescu invoca o directivă europeană care stipulează o derogare, pentru cel mult o reducere la 50% a nivelului accizelor şi doar pentru o limită de 50 litri pe an pentru fiecare gospodărie individuală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro