Proiecte amânate. Fără clădiri pictate în culori vii şi fără tramvaie de epocă pe Regală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Proiecte amânate. Fără clădiri pictate în culori vii şi fără tramvaie de epocă pe Regală

• colaborarea cu firma “Policolor” s-a blocat din cauză că oficialităţile brăilene şi reprezentanţii producătorului de vopseluri nu au căzut de acord asupra imaginilor care ar fi trebuit pictate pe câteva clădiri reprezentative din oraş • în ceea ce priveşte tramvaiele vechi pentru care Consiliul Local Municipal şi-a dat deja acordul să fie amplasate pe strada Mihai Eminescu, proiectul ar fi fost blocat de plecarea din Primărie a fostului arhitect-şef, Marian Ion • primarul Marian Dragomir dă asigurări, totuşi, că ambele proiecte vor fi puse în practică, cel mai probabil în primăvara anului viitor

 

Două proiecte anunţate cu emfază de Primărie în vara acestui an, care ar fi putut da un plus de culoare oraşului nostru, nu au fost puse în practică nici până la ora actuală, iar şansele ca ele să poată fi realizate până la sfârşitul anului sunt egale cu zero. Conducerea Primăriei dă, totuşi, asigurări că proiectele în cauză nu au fost anulate ci doar amânate, din motive întemeiate. Astfel, ar fi şanse ca ele să fie puse în practică, cel mai probabil în primăvara anului viitor.

Unul dintre proiecte se referea la o colaborare dintre Primăria Brăila şi firma “Policolor” SA, care ar fi trebuit să pună la dispoziţie materia primă necesară pentru vopsierea ceasului turn din Piaţa Traian, a celor două vapoare expuse la marginea municipiului, dar şi a câtorva clădiri din oraş. Asta după ce municipiul Brăila a fost selectat, în luna iunie, să participe în proiectul “Colorăm România”, iniţiat şi sponsorizat de Policolor. “Alături de Brăila, au mai fost selectate oraşele Bucureşti, Sibiu şi Piteşti, precum şi două comune, una din judeţul Botoşani şi una din judeţul Arad. În oraşul nostru nu s-a mai derulat un proiect similar, la o asemenea anvergură. Va fi ceva unic, care va schimba înfăţişarea câtorva clădiri şi monumente de pe raza municipiului”, declara, la vremea respectivă, primarul Dragomir.

În ceea ce priveşte orologiul din Piaţa Traian, care tocmai primise titulatura oficială de simbol al Brăilei, edilul-şef dădea asigurări că va fi respectat codul de culori specific începutului de secol XX, când a fost construit ceasul. De altfel, pe lângă vopselurile necesare, firma “Policolor” urma să aducă specialişti care să stabilească ce combinaţie de culori este cea mai potrivită pentru acest monument istoric reprezentativ al oraşului nostru.

Tot în luna iunie, Primăria anunţa că în proiect vor fi implicaţi mai mulţi elevi, precum şi profesori, din cadrul Liceului de Artă. Aceştia ar fi trebuit să îi ajute pe pictorii aduşi de Policolor în realizarea unor imaginilor de epocă sau de actualitate pe zidurile câtorva clădiri din municipiu. Cel mai interesant proiect viza pictarea unor scene din Brăila interbelică, pe zidul exterior al sediului Serviciului de Utilitate Publică pentru Administrarea Fondului Locativ şi Cimitirelor (SUPAFLC). Clădirea este situată pe Str. Mihai Eminescu, aproape de intersecţia cu Str. Mihail Sebastian, iar peretele care urma să fie pictat este cel dinspre parcarea aflată în intersecţia respectivă. Pe lângă sediul SUPAFLC, trebuia să beneficieze de proiecte similare şcoala Waldorf, de pe Calea Călăraşilor, pe faţada căreia urma să fie pictate motive tradiţionale româneşti, dar şi şcoala Fănuş Neagu şi liceul Anghel Saligny.

Nimic din toate acestea nu s-a realizat până la ora actuală, iar în contextul în care iarna bate la uşă, proiectul nici nu mai are cum să înceapă până la primăvară. Întrebat de ce nu a fost pusă în practică această colaborare cu “Policolor”, primarul Marian Dragomir ne-a explicat că au existat diferenţe de opinie în ceea ce priveşte imaginile care ar fi trebuit pictate pe clădirile din Brăila. “Temele propuse de cei de la Policolor nu prea aveau legătură cu aspecte reprezentative ale centrului istoric brăilean. Am convenit să venim şi noi cu nişte propuneri, care să fie supuse dezbaterii unui juriu format din reprezentanţi ai Primăriei, ai Policolor, ale instituţiilor de cultură din oraş, ale mass-media şi ale unor asociaţii civice. Acest concurs de modele va începe în luna decembrie”, ne-a informat primarul Marian Dragomir. Edilul-şef a ţinut să puncteze faptul că “Policolor” a livrat încă din vară un set de vopseluri, aşa cum fusese înţelegerea, dar lucrurile au rămas blocate din cauza acestor diferenţe de opinie legate de imaginile care ar fi trebuit pictate pe clădiri.

 

Fără arhitect-şef în Primărie, nu s-au putut pune tramvaiele pe strada Mihai Eminescu

Cel de-al doilea proiect anunţat din vară dar nepus în practică este cel referitor la amplasarea tramvaielor de epocă pe strada Mihai Eminescu. Proiectul prin care se intenţiona îmbunătăţirea aspectului urbanistic al străzii Mihai Eminescu, prin amplasarea pe partea carosabilă a două tramvaie scoase din uz, a fost votat, la sfârşitul lunii iulie, în Consiliul Local Municipal. Astfel, consilierii locali au aprobat un protocol de colaborare între Primăria Brăila, “Braicar” SA, Liceul de Artă “Hariclea Darclee” şi Asociaţia “Coloreria”, cea care a venit, de fapt, cu ideea. În cadrul respectivului protocol, “Braicar” urma să pună la dispoziţie două tramvaie vechi, iar Primăria şi asociaţia “Coloreria” să se ocupe de înfrumuseţarea acestora, cu sprijinul unor profesori şi elevi talentaţi din cadrul liceului de artă.

Potrivit lui Lucian Crestez, reprezentantul asociaţiei “Coloreria”, un tramvai trebuia amplasat lângă teatrul “Maria Filotti”. Proiectul prevedea ca acesta să fie colantat în exterior cu fotografii de epocă, iar în interior să fie puse câteva manechine îmbrăcate cu costume vechi, din recuzita teatrului brăilean.

Celălalt tramvai trebuia pus la capătul dinspre bulevardul Cuza al străzii Mihai Eminescu şi să aibă ca tematică multiculturalitatea brăileană, fiind pictat pe exterior cu motive tradiţionale specifice fiecărei etnii din oraşul nostru - româneşti, lipoveneşti, turceşti, rome etc.

Tramvaiele au câte 11 metri lungime şi câte 20 de tone fiecare. Ele trebuia aşezate pe şine, în cadrul unei operaţiuni derulate de firma “Braicar”. Poziţionarea tramvaielor de epocă era gândită în aşa fel încât să permită pătrunderea autospecialelor de pompieri sau ale Ambulanţei pe strada Mihai Eminescu.

Iniţial, atât cei de la “Coloreria” cât şi conducerea Primăriei, spuneau că vor încerca să pună tramvaiele pe poziţie şi să le picteze şi colanteze până la jumătatea lunii august, când erau programate Zilele Brăilei. Iată însă că am ajuns la jumătatea lunii noiembrie, iar operaţiunea a rămas încremenită în stadiul de proiect. Lucian Crestez, de la “Coloreria”, spunea, încă din luna iulie, că din punctul de vedere al obţinerii autorizaţiilor şi avizelor necesare totul este gata. “Dacă primim undă verde de la Primărie, putem începe operaţiunea”, preciza acesta.

Primăria n-a dat, însă, undă verde nici până la ora actuală. De ce? Primarul Dragomir spune că lucrurile au fost blocate de transferarea la Bucureşti a fostului arhitect şef al Brăilei, Marian Ion. “Timp de trei săptămâni, Primăria Brăila nu a avut efectiv arhitect şef, din motive birocratice ce au ţinut de confirmarea lui Marian Ion în postul de la Bucureşti. Ulterior, după ce am putut numi un arhitect şef interimar, acesta a avut de rezolvat foarte multe restanţe şi nu s-a putut ocupa de proiectul cu tramvaiele de pe strada Mihai Eminescu. Proiectul rămâne, totuşi, viabil şi urmează să fie pus în practică în perioada următoare”, ne-a dat asigurări primarul Dragomir, fără a preciza, însă, când exact se va întâmpla acest lucru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro