Deja un corp, din cele patru planificate în zonă de un dezvoltator imobiliar grec, este pe ultima sută de metri cu amenajările interioare şi îşi aşteaptă clienţii. Preşedintele şi patronul firmei "Probet Gr Investment" SRL ne-a spus că unul dintre motivele de mândrie legate de acest proiect se referă la soluţiile tehnice alese pentru maxim de eficienţă energetică. "Totul porneşte de la felul cum se construiesc blocurile, de la materialele folosite pentru izolaţie, precum şi de la panourile solare şi fotovoltaice, montate pe acoperiş. La noi, toţi pereţii exteriori şi interiori, cu excepţia celor despărţitori, de la baie, sunt turnaţi din beton, nu prefabricaţi. Acest lucru îi dă clădirii o rezistenţă maximă la cutremur. Izolaţia termică se face cu un strat de polistiren de 15cm, tencuit, peste care se pune un strat de vopsea specială, care reflectă razele solare, în genul celei folosite de NASA în spaţiu. Prin instalarea centralelor termice solare, o perioadă de şapte luni pe an va exista apă caldă din belşug pentru locatari, iar prin instalarea centralelor fotovoltaice va exista curent gratuit pentru punerea în mişcare ascensoarelor şi pentru iluminarea spaţiilor comune. Cu vizita d-voastră la bloc vă veţi informa despre toate detaliile tehnice de construcţie, care sunt foarte multe".
De asemenea, mai multe detalii legate de acest proiect ambiţios pot fi obţinute şi de pe pagina web a "Probet Gr Investment" SRL la adresa www.probetgr.ro.