PSD şi ALDE încă îşi ridică semne de întrebare cu privire la schimbarea prefectului de Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD şi ALDE încă îşi ridică semne de întrebare cu privire la schimbarea prefectului de Brăila

Atât Ion Rotaru, preşedintele interimar PSD Brăila, cât şi Dan Păun, copreşedintele ALDE Brăila, încă au nelămuriri cu privire la înlocuirea lui Nicu Olteanu cu Mădălina Cochino în funcţia de prefect al judeţului Brăila.
În conferinţa de presă a PSD de vineri, Ion Rotaru a declarat că Nicu Olteanu, fostul prefect de Brăila, nu ar fi trebuit schimbat din funcţie, din punctul său de vedere. Asta pentru că nu consideră că a greşit cu ceva în mandatul său, iar faptul că Guvernul nu a emis o motivare în acest sens ridică suspiciuni. "Probabil că unele schimbări de prefecţi sunt motivate. Eu mi-aş dori ca toate să fie motivate, însă consider că schimbarea prefectului de Brăila este neavenită, pentru că nu am văzut un motiv. Eu înţeleg că atunci când acesta este schimbat din funcţie, i se aduce la cunoştinţă «n-ai făcut aia» sau «n-ai gestionat bine nu ştiu ce situaţie». Nu am văzut nicio motivare de acest gen", a comentat preşedintele interimar PSD Brăila. Cât despre zvonurile că Mădălina Cochino, noul prefect, ar fi fost numită de liberali, iar faptul că şi-a luat un director de cabinet care e chiar membru al PNL, în speţă Daniela Văsioiu, ar întări şi mai tare această teorie, Rotaru a declarat: "Zona de Prefectură ar trebui să fie una pură şi fără coloratură politică. Am văzut şi eu informaţia că doamna Văsioiu ocupă acest post de director de cabinet şi este şi membru PNL. Ştiam că s-a lăsat de politică, dar observ că a revenit. E limpede că are apartenenţa declarată. De cealaltă parte, prefecta cred că şi-a luat nişte măsuri de a se sprijini de experienţa administrativă pe care o are doamna Văsioiu", a conchis acesta.

Păun: "Ne ascundem sub masca apoliticului?"

La unison cu şeful interimar al social-democraţilor brăileni par a fi şi copreşedinţii ALDE Brăila, Dan Păun şi Elena Rădulescu. Tot vineri, în conferinţa de presă a partidului, aceştia au declarat că nu cred că actualul guvern este tehnocrat, cu atât mai puţin noii prefecţi numiţi. "Nicio numire de prefect nu se face decât politic. Ce să spun mai mult de atât? Că ne ascundem sub masca apoliticului? Dacă e să ne gândim, până la urmă, prefecţii sunt reprezentanţii guvernului în teritoriu, guvernul este ales de Parlament, deci totul este politic, să fim serioşi! Nici guvernul ăsta nu e tehnocrat, îmi pare rău să o spun! Au fost schimbaţi oameni numiţi de fostul guvern cu oameni numiţi de actualul guvern pentru a contura procesele electorale. Sunt chestiuni şi dedesubturi pe care nu le ştiu, sincer. Dar dacă stai să te gândeşti că în subordinea prefecturii sunt forţele de ordine ale statului, s-ar putea să poată controla alegerile. Din altă abordare, se tot spune că se fură la secţiile de votare. Nu în secţiile de votare se fură, ci ... ", a declarat Păun, fără a-şi încheia intervenţia. În completare, Elena Rădulescu a dorit să sublinieze că schimbările de prefecţi sunt întotdeauna făcute pe criterii politice. "Decizia Guvernului de a schimba prefecţi este clar o decizie politică, în avantajul proceselor electorale care se apropie", a afirmat sursa citată.
Toţi aceşti lideri politici "uită" că fostul prefect Nicu Olteanu a avut susţinerea UNPR, că mai înainte Vasilica Vâlcu a avut sprijinul PC ş.a.m.d. şi-atunci n-au zis nici "pâs".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro