PSD Braila se considera parte a elitei PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD Braila se considera parte a elitei PSD

Au inceput sa se convinga ca unirea face puterea, asa ca se dau pe brazda si galatenii - este declaratia presedintelui PSD Braila, Gheorghe Bunea Stancu, potrivit caruia, din acest an, colaborarea Braila-Galati nu va mai fi un tel de neatins, ci o realitate. Stancu a explicat, intr-o recenta conferinta de presa, ca numai in ultima saptamana a avut convorbiri atat cu primarul Galatiului, Dumitru Nicolae, cat si cu vicepremierul Dan Nica, pe teme de interes comun, iar dorinta de colaborare a fost exprimata cat se poate de clar, din partea ambelor parti. El declara ca este constient de faptul ca ani de zile, promisiunile galatenilor nu au fost decat vorbe in vant, insa este sigur ca acum situatia s-a schimbat, pentru ca PSD-ul este la putere si daca pierd timp certandu-se intre ei, liderii celor doua judete risca sa piarda atat unele posturi importante la nivel central, cat si trenul unor finantari care se pot obtine mai usor prin efort comun, de la guvernul propriu: "Discutia cu Galatiul merge bine, am avut saptamana trecuta o intalnire destul de lunga cu domnul primar Nicolae si apoi cu domnul ministru Nica, referitor la ceea ce inseamna zona noastra de dezvoltare. Stiu ca discutam de doi ani si ceva de ea si ca pana acum n-am facut mare lucru, dar se pare ca suntem pe un drum bun. In plus, am convingerea - si nu numai eu, ci si Galatiul -, ca varianta compararii noastre cu Constanta, in cadrul Regiunii de Dezvoltare 2 Sud-Est nu poate sa fie decat una comuna, in interesul celor doua municipii si judete. Sa nu uitam ca Braila si Galatiul sunt pe locurile 2 si 3 la nivel national, dupa judetul Olt, ca rezultate obtinute de PSD in alegeri si, in acest context, sunt suficiente elemente pentru a ne considera indreptatiti sa fim tratati la masa elitistilor, care au rezultate dintre cele mai bune si sa avem pretentii pe masura".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro