PSD, decimat de DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD, decimat de DNA

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost invitat din nou la DNA, de această dată ca martor în dosarul vicepreşedintelui CJ Satu Mare, Mircea Govor. După Victor Ponta, Radu Mazăre, Dan Şova şi alţi grei ai social-democraţilor, DNA continuă, se pare, să se ocupe de această formaţiune politică.
„Tot ceea ce am avut de spus am spus în faţa procurorului, ca martor, în această calitate. Nu mai declar nimic în plus", a spus Dragnea la ieşirea de la DNA. „Am primit numai întrebări legate de dosarul în care e implicat Govor. (...) Îmi pare foarte rău, este un coleg de partid şi îmi pare rău de orice coleg de partid care ar ajunge, să zicem, într-o asemenea situaţie. (...) Nu spun alte lucruri", a afirmat liderul PSD. Întrebat dacă Victor Ponta, preşedinte al PSD în 2013, ar fi menţionat în dosar şi dacă este posibil să fie chemat la DNA, Dragnea a susţinut că nu ştie şi nici nu îl interesează.

Arestare preventivă

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Mircea Govor a fost prezentat ieri Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. El a fost reţinut miercuri seară de procurorii DNA pentru mai multe fapte de şantaj şi folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, în perioada august-octombrie 2013, Govor, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic şi vicepreşedinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influenţa şi autoritatea sa, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

Fapte reţinute de DNA

DNA a precizat că, în septembrie 2013 - martie 2014, el a procedat în aceeaşi manieră şi în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligenţe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea ANAF ca acesta să promoveze examenul pentru obţinerea unui post în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea (instituţie nou înfiinţată), fie să obţină o funcţie de conducere în AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.
Procurorii susţin că, în perioada aprilie-mai 2010, vicepreşedintele CJ, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, în prezenţa unui administrator al unei societăţi, a ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromiţătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalităţii pretins frauduloase prin care firma acestuia ar fi obţinut mai multe contracte de consultanţă juridică cu diferite entităţi publice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro