PSD-iştii bucuroşi, ACL-iştii gata de turul 2 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD-iştii bucuroşi, ACL-iştii gata de turul 2

În ciuda scandalului de corupţie în care este implicat Gheorghe Bunea Stancu, liderul filialei locale a PSD, Brăila rămâne un fief al stângii. Victor Ponta a fost votat de 77.606 de brăileni în primul tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce Klaus Iohannis de 30.251. Concret, informaţia prezentată ieri de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Brăila, după centralizarea rezultatelor din toate secţiile de votare din judeţ, indică faptul că Ponta a obţinut un scor de 51,54%, fiind urmat de Iohannis cu 20,09%, în timp ce pe locul trei s-a clasat Călin Popescu Tăriceanu cu 6,03% (9.081 voturi). Interesant de menţionat este numărul destul de mare de voturi obţinut de PRM-istul Corneliu Vadim Tudor, respectiv 8.228 voturi (5,46%). În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi candidaţi: la Brăila, Dan Diaconescu a primit 8.095 voturi (5,37%), Elena Udrea - 7.896 voturi (5,24%), Monica Macovei - 4.873 voturi (3,23%), Teodor Meleşcanu - 1.774 voturi (1,17%), Gabriel Brînză - 795 voturi (0,52%), Constantin Rotaru - 579 voturi (0,38%), Gheorghe Funar - 569 voturi (0,37%), Hunor Kelemen - 523 voturi (0,34%), Zsolt Szilagyi - 154 voturi (0,10%) în timp ce Mirel-Mircea Amariţei s-a ales doar cu 149 de voturi (0,09%). Potrivit BEJ Brăila, duminică s-au prezentat la vot 154.382 de persoane, respectiv 50,91%, iar dintre acestea 1.060 au solicitat urna mobilă şi 9.057 au votat în altă secţie decât au fost arondaţi. Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 150.573, însumând 97,53%. Totodată, trebuie precizat că 3.809 voturi au fost anulate.
Demne de menţionat sunt diferenţele majore dintre felul în care au votat cetăţenii din municipiu faţă de cei din restul judeţului. De pildă, conform numărătorii parţiale paralele realizate de ACL, la Brăila Victor Ponta a dat lovitura în mediul rural, de unde a adunat nu mai puţin de 61,10% din voturile valabil exprimate, faţă de 45,59%, în municipiu. De partea cealaltă, Klaus Iohannis a reuşit să strângă doar 16,68% în mediul rural, în timp ce municipiul i-a oferit 22,20% din voturi. Diferenţe majore sunt şi la Călin Popescu Tăriceanu, votat în mare parte de orăşeni - 8,13% şi în foarte mică măsură de populaţia rurală - 2,64%. Şi Monica Macovei şi-a adunat voturile cu precădere din municipiul Brăila (4,32%), fiind trasă în jos de electoratul din mediul rural (1,49%).

Aşteptările lui Simionescu au fost depăşite

Cel puţin asta a dat de înţeles ieri, primarul Aurel Simionescu în cadrul unei conferinţe de presă la sediul partidului, susţinută alături de deputatul Marian Dragomir şi senatorul Ion Rotaru. Acesta a afirmat că estimările făcute anterior de organizaţie au fost chiar depăşite de scorul real obţinut de Ponta în turul 1. "Estimările noastre s-au adeverit. Am avut o prezenţă la vot de peste 50%, un vot în municipiu în jur de 45% şi unul în judeţ de 60%, prin urmare analiza făcută de noi a fost una realistă. Avem organizaţii, localităţi care au obţinut peste 70% la vot, cel mai bun rezultat fiind cel de la Vişani care a obţinut 79,47%, Roşiori - 77,02%, Dudeşti - 72,15%, Galbenu - 70,97% şi Movila Miresii - 70,48%. Deci localităţi care au obţinut rezultate foarte bune. Cea mai bună secţie de votare a fost una de la Movila Miresii, cu 84,88% voturi pentru Victor Ponta şi o secţie de la Vişani cu 79,90%. Avem şi 22 de secţii din municipiu care au fost sub 40%, dar ceea ce trebuie să spunem este că nu a fost nicio secţie din cele 281 în care Victor Ponta să fi avut voturi mai puţine decât Iohannis", a declarat Simionescu. Totodată, prim-vicepreşedintele PSD a afirmat că în momentul de faţă din punctul său de vedere bătălia se va da pentru cele aproximativ 40.000 de voturi care în primul tur s-au dus către ceilalţi candidaţi. "Începând de mâine (n.r. astăzi) reluăm discuţiile pentru campanie. M-am întâlnit deja cu domnul Sorin Boşneag pentru municipiu şi mâine (n.r. astăzi) fiecare colegiu îşi va prezenta strategia. Miercuri vom avea întâlnirea cu reprezentanţii din judeţ astfel încât, joi, ar trebui să reînceapă campania pentru turul 2. Nu ne culcăm pe o ureche, cum se spune. Campania se joacă până în ultima zi", a conchis sursa citată.

ACL Brăila începe campania în forţă - vizită Iohannis

Nici liderii ACL Brăila nu s-au arătat extrem de dezamăgiţi de rezultatele oficiale, conştienţi totuşi că în plan local acestea au fost mult sub nivelul aşteptărilor. Chiar şi aşa, viceprimarul PNL Alexandru Dănăilă a ţinut să precizeze că cel mai probabil, vineri, Klaus Iohannis va vizita judeţul nostru pentru a se apropia mai mult de brăileni. "În primul rând, rezultatul ne obligă să ne pregătim mult mai bine pentru turul doi, şi să reuşim să transmitem mesajele noastre astfel încât oamenii să înţeleagă că alternativa pentru o Românie normală, «România lucrului bine făcut» este Klaus Iohannis. Pentru a fi alături de alegătorii din Brăila, la sfârşitul acestei săptămâni este posibil ca acesta să facă o vizită şi în Brăila, lucru care ne va da un nou impuls în campania electorală pentru turul doi. Vor fi şi câteva lucruri pe care le vom remedia atât la nivel de judeţ cât şi municipiu, astfel încât scorul în turul doi să ne plaseze şi pe noi undeva în zona judeţelor care şi-au adus aportul pentru a câştiga alegerile", a afirmat Dănăilă.
La rândul său, copreşedintele ACL Brăila, deputatul PDL Alexandru Nazare, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat în campanie, indicând că din punctul său de vedere graniţele dintre cele două partide PDL-PNL au dispărut. "Au fost sufletişti şi au luptat foarte mult. E adevărat că e un rezultat slab, sub aşteptările oricui, dar cel mai periculos ar fi în momentul de faţă să îl considerăm un rezultat demobilizator. Nu trebuie să uităm că Iohannis intră cu prima şansă în turul 2. Am văzut deja că în turul 1 am fost foarte aproape de Ponta, mult mai mult decât era prognozat. Din păcate nu a ajuns acolo unde îl dădeau sondajele, pentru că nu am avut o implicare egală în această campanie la nivelul ţării. Cel mai important lucru este să fim uniţi în jurul lui Iohannis să îi apărăm cauza pentru că este a României", a afirmat Nazare. Şi PDL-istul a ţinut să îi invite pe toţi cei care "doresc să scoată Brăila din izolare", la întâlnirea de vineri cu Klaus Iohannis. "Eu ştiu cât de grele sunt condiţiile pentru primari şi aleşii noştri locali care au fost hăituiţi de PSD la modul propriu. Ştiu cât de greu le este într-un judeţ ca al nostru, dar mă aştept de la ei ca în turul 2 să arate cu adevărat ce pot. Mă aştept să reuşim să conştientizăm la nivelul Brăilei nenorocirea care urmează să se întâmple în cazul în care vine Ponta", a mai precizat Nazare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro