"PSD se distanţează tot mai mult de priorităţile Parteneriatului pentru România" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"PSD se distanţează tot mai mult de priorităţile Parteneriatului pentru România"

Le solicit partenerilor de la PSD să revină la priorităţile românilor, la priorităţile României. Constant, încetul cu încetul, că priorităţile PSD sunt mai puţin legate de ceea ce astăzi are România şi anume gestionarea crizei economice şi înfăptuirea reformelor pe care românii le aşteaptă, şi tot mai mult partenerii noştri sunt preocupaţi de aspecte ce ţin de campania prezidenţială din toamnă, de aspecte politice secundare şi mai puţin de ceea ce noi ne-am angajat în faţa românilor", a spus Emil Boc.

Premierul a spus că el va respecta ceea ce a semnat şi că îşi va face întotdeauna timp să stea de vorbă cu membrii Cabinetului.

Emil Boc a spus că este nevoie ca Parteneriatul să funcţioneze, pentru că sunt proiecte care trebuie finalizate, referindu-se la Legea salarizării unice, la procesul de restructurare, la reforma din Educaţie şi a sistemului de pensii. El a precizat că din această săptămână încep discuţiile cu CE şi cu FMI pe tema situaţiei economice.

"Începând cu ziua de miercuri vom avea discuţii atât cu CE, cât şi cu FMI pentru a discuta exact situaţia economică şi măsurile pe care le putem lua în contextul constrângerilor economice actuale. Aceste constrângeri sunt extrem de dure. Venim după un an, 2008, când am avut o creştere economică de 8%, dar am intrat într-un deficit excesiv de 5,4, sancţionat de CE. UE a sancţionat România pentru iresponsabilitatea guvernanţilor din 2008, iar acum, în condiţiile în care nu avem creştere de 8%, ci avem cădere economică, suntem obligaţi să rămânem într-un deficit cât mai aproape de cel prevăzut de UE pentru a respecta şi aderarea României la euro, dar şi de a nu fi sancţionaţi pentru deficit excesiv", a explicat Emil Boc.

Premierul a spus că miniştrii nu vor avea vacanţă în această vară şi le-a cerut liderilor PSD să nu se lase angrenaţi în campanii electorale, "în bătălii pentru ceea ce înseamnă alegerile prezidenţiale din această toamnă", pentru că nu vor avea de pierdut doar PDL şi PSD, ci românii. "(...) Dacă nici chiar această coaliţie, care oarecum s-a format contrar tuturor prognozelor ideologice, tuturor aşteptărilor, dacă această coaliţie nu-şi îndeplineşte menirea, atunci toată clasa politică va pierde, inclusiv formaţiunile care astăzi compun Parteneriatul pentru România", a avertizat Emil Boc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro