Putin şi-a luat ca iubită o campioană de box? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Putin şi-a luat ca iubită o campioană de box?

O fostă campioană de box a Rusiei, Natalia Ragozina, supranumită „Barosul", s-a afişat alături de preşedintele Vladimir Putin, cu care împărtăşeşte pasiunea pentru efortul fizic, ceea ce a făcut să explodeze Internetul de limba rusă, care abundă în zvonuri potrivit cărora faimoasa blondă ar fi noua iubită a lui Putin, a relatat The Daily Beast.
Cei doi au fost văzuţi împreună săptămâna trecută la un turneu de sambo (un stil de arte marţiale originar din Rusia asemănătoare cu judo) la Soci. Ragozina, în vârstă de 39 de ani, a câştigat toate titlurile importante în boxul feminin la categoria semigrea înaintea de a se retrage în 2009. La apogeul carierei sale, Ragozina, care a fost neînvinsă, a fost recunoscută drept cel mai bun boxer de sex feminin din lume. În tot acest timp, ea a continuat să apară în reviste glossy în fotografii care au surprins-o în posturi seducătoare, ea pozând inclusiv pentru Penthouse.

Altă fostă campioană

Kremlinul nu a făcut decât să intensifice zvonurile după ce a dat publicităţii o fotografie în care Ragozina apare într-o rochie mulată, de culoare albastră, alături de liderul rus, căruia îi zâmbeşte emoţionată.
Lui Putin îi plac, se pare, femeile sportive la fel de mult ca publicitatea propriilor eforturi atletice. În vârstă de 62 de ani, preşedintele Putin este cunoscut pentru sesiunile foto în care apare la bustul gol, în lupte judo şi ocazional în competiţii de skandenberg. Până acum preşedintelui rus, extrem de secretos cu viaţa sa personală, i se atribuia o relaţie cu fosta campioană la gimnastică ritmică Alina Kabaeva.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro