Rândunică şi Caranica, angajaţi să fituiască banul public | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rândunică şi Caranica, angajaţi să fituiască banul public

Rândunică a aşteptat să îl angajeze partidul, iar PSD, ca un partid care are grijă de nomenclaturiştii săi, i-a găsit serviciu, ba încă unul bine plătit. Nici despre George Caranica, alt pesedist care stă cu mâna întinsă la funcţiile care se distribuie la ciolaniada PSD Brăila, nu sunt prea multe de adăugat. Caranica spune că este avocat, adică are o profesie liberală, dar nu ar refuza un serviciu la stat nici să îl pici cu ceară.
Cu puţin înainte de Sf. Maria 2016, am aflat şi noi că acest cuplu pesedist de coşmar Caranica-Rândunică se va ocupa de destinele echipei de handbal feminin HC Dunărea Brăila. George Caranica va fi preşedinte al consiliului director, iar Adrian Rândunică o să ocupe funcţia de vicepreşedinte. Clubul HC Dunărea Brăila este finanţat din bani publici, adică de Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila. Ce anume vor face Caranica şi Rândunică la Dunărea Brăila? Păi, mai bine să îi dăm cuvântul lui Caranica, care a explicat fix aşa, cităm: „Noi trebuie să asigurăm partea administrativă în următorii patru ani, în principal să gestionăm fondurile pe care ni le pun la dispoziţie principalii finanţatori, primăria şi consiliul judeţean. De partea tehnică se ocupă antrenorii, iar la acest capitol putem spune că avem doi tehnicieni valoroşi, pe Costică Buceschi şi pe Cristian Preda...".
Aşadar, Caranica şi Rândunică se vor ocupa de cheltuirea bugetului, de fituirea banilor alocaţi HC Dunărea Brăila. Nu de alta, dar întrucât în joc este vorba despre o sumă destul de consistentă, PSD Brăila nu putea lăsa pe mâna oricui misiunea de a decide cum şi pe ce anume vor fi sparte lovelele. Auzi la Caranica, cică el şi cu Rândunică nu vor sparge în devălmăşie banii alocaţi clubului Dunărea, ci „vor grestiona fondurile primite de la primărie şi consiliul judeţean". Hm, aşa se zice astăzi la ciordeală: gestionare a fondurilor?
Să recapitulăm: Caranica şi Rândunică nu vor răspunde în niciun fel pentru rezultatele înregistrate de HC Dunărea Brăila, antrenorii fiind cei care vor plăti cu funcţia în cazul în care echipa va juca prost. Mai grav mi se pare însă că aceiaşi Caranica şi Rândunică nu vor răspunde în nici un fel nici pentru felul în care vor fi cheltuiţi banii publici alocaţi echipei de handbal, pentru că ei nu se supun justiţiei, ca orice oameni obişnuiţi din ţara asta, ci pot fi judecaţi, în cel mai rău caz, doar de staborul pesedist care i-a numit în funcţii. Şi cum pesedist la pesedist nu îşi scoate ochii, e limpede că Caranica şi Rândunică nu vor fi prinşi cu ocaua mică.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro