Război cu bancherii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Război cu bancherii

Împovăraţi de datorii, brăilenii cer sprijinul Protecţiei Consumatorilor, dar şi instanţelor de judecată, acuzând băncile de abuzuri. Astfel, litigiile dintre comercianţi şi consumatori au ajuns să fie rezolvate (de multe ori în favoarea celor din urmă) de către magistraţii judecători, cu implicarea inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor.
Un astfel de caz, soluţionat în conformitate cu Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, este cel al brăilencelor Săndica C. şi Lenuţa C., titulare a trei contracte de credit încheiate în perioada 2006-2008 cu Banca Comercială Română SA.

"Nevoia de a acoperi aceste costuri nu-i poate da dreptul băncii să poată modifica în mod unilateral dobânda"

Sesizat de cele două cliente ale băncii, nemulţumite de existenţa unor clauze cel puţin suspecte în contractele de credit, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila a verificat respectivele contracte şi a ajuns la concluzia că, într-adevăr, este vorba de existenţa unor "clauze prezumtiv abuzive". Astfel, printr-un proces verbal de contravenţie (contestat de către reprezentanţii băncii), CJPC a constatat încălcări grave ale Legii nr. 193/2000.
Unul dintre articolele existente în contractele de credit "obliga consumatorul să se supună unor condiţii contractuale de care nu a avut posibilitatea reală să ia la cunoştinţă în momentul semnării contractului, dobânda de referinţă previzibilă semestrial nefiind raportată la un indicator cuantificabil, verificabil". Alte două clauze înscrise în Condiţiile generale de credit anexă la contractele de credit dădeau dreptul băncii "să poată modifica în mod unilateral dobânda pe parcursul creditării, fără consimţământul împrumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare", aplicându-se la soldul creditului de la data modificării care va fi afişată la sediul băncii, "fără a da consumatorului posibilitatea să verifice dacă majorarea este judicios dispusă, necesară şi proporţională", se precizează în sentinţa civilă emisă de Judecătoria Brăila, după ce Protecţia Consumatorilor a sesizat instanţa de judecată.
Prin cererea înregistrată sub numărul 16.449/196/2011 la Judecătoria Brăila, având drept obiect "acţiune civilă în constatare - clauze abuzive", ANPC - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a chemat în judecată Banca Comercială Română SA. CJPC solicita instanţei să constate existenţa clauzelor abuzive din contractele de credit supuse atenţei şi să le elimine, precum şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, conform art. 16 alin. 1 din Legea 193/2000.
Confruntarea la bară a fost strânsă, reprezentanţii băncii depunând o întâmpinare în cuprinsul căreia invocau, printre altele, decizii ale Curţii Constituţionale, "în sensul că organul de control este obligat să producă probatoriul în baza căruia s-a încheiat procesul verbal atacat, simplul dubiu jucând în favoarea acuzatului".
Judecătorul care s-a ocupat de caz consemna, la data pronunţării sentinţei civile, printre altele: "Este adevărat că preţul format din dobândă ^ comisioane reprezintă produsul activităţii desfăşurate de bancă, din care aceasta îşi acoperă costurile pe care le are pentru a pune la dispoziţie suma împrumutată pe o perioadă lungă de timp, însă nevoia de a acoperi aceste costuri nu-i poate da dreptul băncii să poată modifica în mod unilateral dobânda pe parcursul creditării, fără consimţământul împrumutatului".
Mai mult, preşedintele completului de judecată aprecia că, în contractele de credit supuse atenţiei există "clauze contractuale pentru înţelegerea cărora sunt necesare cunoştinţe de specialitate sau alte precizări care nu se regăsesc nici în contracte, nici în condiţiile generale".
Prin sentinţa civilă 6625/2011, Judecătoria Brăila a admis acţiunea civilă a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi a dispus aplicarea unei amenzi contravenţionale de 1.000 de lei intimatei (BCR), obligând-o, totodată, să elimine clauzele abuzive din contractele de credit, precum şi "punerea consumatorilor în drepturile conferite de contractele semnate iniţial, fără aceste clauze".
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de BCR SA, ulterior rămânând definitivă şi irevocabilă.

 

Ameninţarea cu denunţarea clauzelor abuzive agită spiritele

Clauzele abuzive, cel puţin din contractele de credit au constituit de mai mulţi ani subiectul unor ample dezbateri publice la care băncile au asistat impasibile. Mai mult, de fiecare dată au adoptat poziţii rigide, în care au refuzat pur şi simplu să recunoască evidenţe greu de trecut cu vederea: comisioane mascate, modificări unilaterale ale condiţiilor de împrumut şi lista poate continua. În vara acestui an, Guvernul a anunţat că va interveni indirect în relaţia client/bancă doar că în favoarea clienţilor, iar la sfârşitul lunii septembrie, Guvernul a decis să nu mai amâne posibilitatea denunţării clauzelor abuzive din contracte de prestări servicii, inclusiv credite. Denunţarea se va face în instanţă, iar miza acestor procese rezidă în faptul că băncile vor fi obligate să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanţe printr-un astfel de litigiu.
Poziţia BNR faţă de această variantă de lucru a fost aceea de a trimite Guvernului un studiu de impact din care rezultă că băncile ar putea avea pierderi de aproape 5 miliarde lei, adică peste 1 miliard euro, context în care ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.
De cealaltă parte, clienţii şi-au făcut propria organizaţie, care să-i reprezinte: Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare. Zilele acestea, organizaţia a avut o ieşire publică, în care a sancţionat dur poziţia BNR: "Cel puţin la nivelul BNR a existat o atitudine de protejare a sistemului bancar şi a contractelor existente, cu clauze abuzive, motivându-se stabilitatea financiară. Dar stabilitatea sistemului bancar nu poate fi obţinută cu preţul dreptului la o viaţă decentă a consumatorului", a declarat preşedintele AURSF, Alin Iacob. El a arătat că în anii 2005 -2008 clienţii aveau un grad înalt de încredere în sistemul financiar şi nu s-au aşteptat ca bancherii să introducă în contractele de credit predefinite clauze abuzive, mergând pe buna-credinţă a acestora. Pe de altă parte, sistemul bancar a beneficiat de reputaţia BNR, care era privită ca un garant al integrităţii băncilor. Asociaţia susţine că sistemul bancar ar trebui să vină în întâmpinarea clienţilor, măcar în al doisprezecelea ceas şi să ofere soluţii pentru a nu ajunge ca instanţele să fie pline de procese împotriva băncilor.
Deocamdată nu este funcţional aceste instrument adresat clienţilor ,însă zilele acestea Guvernul a promis FMI că va găsi soluţii alternative, dacă instanţele specializate în judecarea proceselor în care sunt denunţate clauzele abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite, nu vor reuşi să evite ameninţările pentru stabilitatea financiară.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro