"Îmi doresc să trăim mai bine şi să vină lumea la teatru să vadă ce facem", a declarat Beligan.
Ceremonia de acordare a stelei s-a desfăşurat cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.
"Îi acordăm o stea pe Aleea Celebrităţilor, pentru tot ce a făcut şi face pentru teatrul românesc, mesagerului poveştilor, purtătorului de gânduri, maestrului Radu Beligan - Omul care imită oameni, care vorbeşte despre oameni, Omul care trăieşte prin oameni, care inventează oameni", spune George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis - iniţiatorul proiectului Walk of Fame.
Cu acelaşi prilej, Beligan a primit Cheia Municipiului Bucureşti, din partea primarului general Sorin Oprescu, în semn de preţuire pentru cariera de şapte decenii a marelui actor.
