Dar, de multe ori, toate acestea se întâmplă la început ... Pe parcursul anilor, însă, mai ales dacă artistul nu dă dovadă de inventivitate, nu e deschis pentru schimbări "în pas cu moda", multe voci, cândva de aur, sunt date uitării. Publicul uită repede, chiar şi celebrităţile. De exemplu, a trebuit să moară două stele ale muzicii pentru a le fi recunoscută adevărata valoare. Abia la aflarea întâmplărilor îngrozitoare am reascultat "Un actor grăbit" sau " Fată dragă nu fi tristă". Abia la tragicul final al vieţii ne-am reamintit împreună de prima "rockeriţă modernă" a României sau de "fata cu părul de foc". Ne-am reamintit în acea clipă de primele nume ale muzicii pop româneşti. Şi, totuşi, cercul "amintirilor" nu se opreşte aici. Scandalul massmedia s-a zămislit numaidecât sub umbra lăsată de scriitorul Adrian Păunescu. Am fost atât de cutremuraţi de moartea sa, încât cu lacrimi în ochi i-am recitit poeziile pline de râvnă, pline de ardoare şi de veridicitate pentru neamul românesc... O mâhnire născută-n propria fiinţă mă face să îmi pun o întrebare din ce în ce mai des: "De ce nu apreciem persoanele cât timp sunt în viaţă, ci doar după ce mor?". E, poate, o întrebare retorică . O putem pune pe seama sorţii, pe seama ghinionului, pe seama neinspiraţiei. Nu găsesc răspuns la această întrebare care îmi macină firea şi pe care o port pretutindeni...
Ne-am învăţat să judecăm oamenii după criterii impuse, mai mult sau mai puţin evident, de către alţii. Doar pentru că x, y nu ascultă un anumit interpret asta nu înseamnă că şi noi trebuie să procedăm la fel. Este foarte dureros faptul că ne interesează ceea ce se întâmplă cu vedetele doar atunci când nu mai sunt printre noi. Zilnic, căutăm modele, alte modele, drept rapperi, actori americani renumiţi, hip-hopperi s.a.m.d. Oamenii au devenit indiferenţi la problemele artiştilor, acest flagel născându-se din cauza nepăsării şi ignoranţei care le-au atins cămara inimii. Am fost cuprinşi de curiozitate mai mult când a apărut noul număr al revistei preferate, decât atunci când Adrian Păunescu se afla pe patul de spital, scriind până în ultima clipă a vieţii poeme uluitoare. Am observat ca ne ghidăm neîncetat după modele internaţionale în loc sa căutăm adevăratele valori chiar aici, în inima poporului român. Până să înceteze din viaţă o persoană înzestrată cu aptitudini şi mult talent, presa promovează articole pline de bârfe, poze trucate, adieri de prime amoruri, noi tendinţe în modă s.a. Cum s-a aflat de moartea vreunui artist, presa, televiziunea, radioul chiar, îl "plâng" sub lumina reflectoarelor. În luptă pentru rating, la fiecare post de televiziune se vorbeşte pe seama morţii unei persoane care de sute de ori ne-a umplut inimile prin filmele, prin piesele sau prin cărţile sale fantastice. Dar cine să le citească? Cine să le asculte? La finalul "călătoriei" unei persoane ne dăm seama cu adevărat CINE a fost. Însă atunci, din păcate, e prea târziu ...
Faimă. Lumini. Zgomot. Toate acestea se sfârşesc treptat. Rămâne doar cinismul care ne frământă step by step, la fiecare noutate din showbizul monden, la fiecare "bârfă", la fiecare elogiu rostit şi apoi vândut fără sfiiciune. La fiecare moarte se aprinde "becul" mediatizat, plin de prestigiu şi reputaţie. Ne hrănim din acest bec de lume teatral, în care niciodată nu realizăm ce avem lângă noi decât atunci când acel "ceva" ... brusc se stinge. La fiecare stingere, unii au de câştigat, alţii...de pierdut.
Ne-am învăţat să judecăm oamenii după criterii impuse, mai mult sau mai puţin evident, de către alţii. Doar pentru că x, y nu ascultă un anumit interpret asta nu înseamnă că şi noi trebuie să procedăm la fel. Este foarte dureros faptul că ne interesează ceea ce se întâmplă cu vedetele doar atunci când nu mai sunt printre noi. Zilnic, căutăm modele, alte modele, drept rapperi, actori americani renumiţi, hip-hopperi s.a.m.d. Oamenii au devenit indiferenţi la problemele artiştilor, acest flagel născându-se din cauza nepăsării şi ignoranţei care le-au atins cămara inimii. Am fost cuprinşi de curiozitate mai mult când a apărut noul număr al revistei preferate, decât atunci când Adrian Păunescu se afla pe patul de spital, scriind până în ultima clipă a vieţii poeme uluitoare. Am observat ca ne ghidăm neîncetat după modele internaţionale în loc sa căutăm adevăratele valori chiar aici, în inima poporului român. Până să înceteze din viaţă o persoană înzestrată cu aptitudini şi mult talent, presa promovează articole pline de bârfe, poze trucate, adieri de prime amoruri, noi tendinţe în modă s.a. Cum s-a aflat de moartea vreunui artist, presa, televiziunea, radioul chiar, îl "plâng" sub lumina reflectoarelor. În luptă pentru rating, la fiecare post de televiziune se vorbeşte pe seama morţii unei persoane care de sute de ori ne-a umplut inimile prin filmele, prin piesele sau prin cărţile sale fantastice. Dar cine să le citească? Cine să le asculte? La finalul "călătoriei" unei persoane ne dăm seama cu adevărat CINE a fost. Însă atunci, din păcate, e prea târziu ...
Faimă. Lumini. Zgomot. Toate acestea se sfârşesc treptat. Rămâne doar cinismul care ne frământă step by step, la fiecare noutate din showbizul monden, la fiecare "bârfă", la fiecare elogiu rostit şi apoi vândut fără sfiiciune. La fiecare moarte se aprinde "becul" mediatizat, plin de prestigiu şi reputaţie. Ne hrănim din acest bec de lume teatral, în care niciodată nu realizăm ce avem lângă noi decât atunci când acel "ceva" ... brusc se stinge. La fiecare stingere, unii au de câştigat, alţii...de pierdut.
