Recunoaşterea gărzilor personalului medical ca vechime în muncă, încă o bătălie câştigată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recunoaşterea gărzilor personalului medical ca vechime în muncă, încă o bătălie câştigată

• modificarea legislativă este susţinută de deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniţă, care spune că orele de gardă ar trebui recunoscute ca vechime în muncă, indiferent dacă acestea sunt prinse în norma de bază sau la norma prin cumul

 

Comisia pentru sănătate publică din Senatul României a dat aviz favorabil pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât gărzile efectuate de personalul din sistemul medical, pentru care s-au plătit contribuţii la asigurările sociale, să fie recunoscute ca vechime în muncă şi să fie luate în calculul pensiei. În plus, medicii şi asistenţii care au efectuat gărzi ar putea să beneficieze, la cerere, de pensionare înaintea vârstei standard, în cuantum direct proporţional cu numărul de ore de gardă efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani, femeile şi de 60 de ani, bărbaţii. Modificarea legislativă este susţinută de deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniţă, care spune că orele de gardă ar trebui recunoscute ca vechime în muncă, indiferent dacă acestea sunt prinse în norma de bază sau la norma prin cumul.

“Comisia pentru sănătate din Senatul României, formată în majoritate din medici, a înţeles că este echitabil ca orele de gardă, pentru care se plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, să fie recunoscute ca vechime. În fond, este un timp în care medicul sau asistenta munceşte efectiv şi nu înţelegem de ce se perpetuează această nedreptate. Este greu de înţeles şi de ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care este medic şi care ştie ce înseamnă o gardă, nu susţine această iniţiativă, pe care, de altfel, şi majoritatea PSD-UDMR  din Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senatul României a respins-o şi a decis să dea un un raport negativ. Avizul favorabil al Comisiei de sănătate este, însă, o bătălie câştigată, care se adaugă altor bătălii câştigate prin obţinerea de avize favorabile de la alte comisii. Sperăm că vom câştiga în final acest război cu opacitatea ministerelor şi vom reda personalului medical un drept care i se cuvine”, spune deputatul PNL Antoneta Ioniţă.

Potrivit calculelor realizate de asociaţii profesionale, un medic care efectuează patru gărzi pe lună acumulează peste 2.000 de gărzi în decursul activităţii, ceea ce echivalează cu 4.000 de zile lucrătoare, adică aproximativ 15 ani de muncă neluaţi în calculul pensiei. Există, însă, specialităţi medicale deficitare, unde medicii şi asistentele sunt nevoiţi să facă un număr dublu de gărzi, ceea ce duce la apariţia sindromului de epuizare profesională, ceea ce poate pune în pericol calitatea actului medical.

“Stresul, munca până la epuizare au dus, din păcate, la moartea unora dintre colegii noştri. Statisticile sunt triste: în România, 58 de medici au decedat în gardă în ultimii ani, la o vârstă medie de 51 de ani. Un medic epuizat poate greşi un diagnostic sau o terapie, cu efecte asupra pacienţilor. De aceea, considerăm că se impune recunoaşterea gărzilor ca vechime şi posibilitatea pensionării anticipate, în paralel cu atragerea tinerilor specialişti în sistem”, explică Antoneta Ioniţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro