Recursul lui Stancu blochează alegerile anticipate la CJ Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recursul lui Stancu blochează alegerile anticipate la CJ Brăila

Demersul fostului preşedinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, de a contesta ordinul prefectului privind revocarea sa din funcţie întârzie în continuare organizarea de alegeri anticipate la nivelul conducerii instituţiei, deşi acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Situaţia de-a dreptul hilară ne-a fost explicată chiar de către prefectul judeţului, Nicu Olteanu, care a subliniat că nu poate înainta o propunere privind organizarea de alegeri anticipate către Guvern, până când Curtea de Apel Galaţi nu dă o decizie la recursul formulat de Stancu în acest dosar. Deşi Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali specifică extrem de clar condiţiile în care primarul, respectiv, preşedintele de consiliu judeţean îşi pierd funcţia, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului (incompatibilitate; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate sau punerea sub interdicţie judecătorească), Prefectura nu poate emite un al doilea ordin de revocare în contextul în care acesta există deja. "Ordinul prefectului 351/25.11.2014 îşi produce în continuare efectele chiar dacă face obiectul dosarului nr. 3249/113/2014, aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Galaţi (recurs), întrucât instanţa de fond (Tribunalul Brăila) a respins cererea de anulare a acestuia. Emiterea unui nou ordin, în urma condamnării inculpatului Gheorghe Bunea Stancu la pedeapsa închisorii, ar presupune constatarea aceluiaşi fapt (încetarea de drept a calităţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, înainte de expirarea duratei normale a mandatului), fără a da naştere unor efecte juridice noi, mandatul fiind deja încetat. Instituţia Prefectului va emite un nou ordin de constatare a încetării mandatului preşedintelui CJ Brăila numai în situaţia în care instanţa va dispune anularea Ordinului nr. 351/2014, cu noul temei de drept intervenit, respectiv condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, conform art. 15 alin. 2 lit. e din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali", a declarat prefectul judeţului, Nicu Olteanu.
În mod normal, potrivit legii, situaţiile de pierdere a calităţii de preşedinte CJ obligă autorităţile locale ca în maxim 90 de zile să organizeze alegeri anticipate. Legea administraţiei publice locale prevede că stabilirea datei alegerilor se face de către Guvern, la propunerea prefectului, într-un termen de maxim 90 de zile de la decizia demiterii.
Întrebat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" care a fost demersul Prefecturii în condiţiile condamnării lui Gheorghe Bunea Stancu la 3 ani de închisoare, Nicu Olteanu a explicat că a înaintat o adresă către Curtea de Apel Bucureşti pentru a trimite cu celeritate către Prefectura Brăila decizia penală privind condamnarea fostului şef al CJ.

Încarcerarea lui Stancu nu afectează dosarul acestuia împotriva Prefecturii

Surse din cadrul Tribunalului Brăila au precizat pentru redactorii noştri că, deşi Gheorghe Bunea Stancu execută în prezent o pedepsă cu închisoarea, dosarul de contencios administrativ în care acesta a contestat ordinul prefectului nr. 351/25.11.2014 privind revocarea din funcţie, îşi urmează cursul firesc.
Reamintim că prefectul judeţului din acea vreme, Vasilica Vîlcu, a emis, pe 26 noiembrie 2014, ordinul prin care Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean, a fost revocat din funcţie. Verdictul a fost dat după mai multe zile în care instituţia a analizat informarea din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în privinţa grefei emise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul "Sportul", unde Stancu a fost găsit vinovat că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă. La scurt timp după ce a primit vestea, fostul preşedinte al PSD Brăila a decis să conteste ordinul prefectului, deşi acesta a fost eliberat ca urmare a unei decizii definitive a Înaltei Curţi. Deşi instanţa s-a pronunţat împotriva contestaţiei acestuia, Stancu a decis să formuleze recurs pe 1 aprilie. Două zile mai târziu, fostul şef al CJ Brăila a primit vestea condamnării la 3 ani de închisoare în dosarul "Mită la PSD".

Tudose: "Probabil că se va lua în scurt timp o decizie"

Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", pe tema alegerilor anticipate la Consiliul Judeţean, în contextul condamnării lui Gheorghe Bunea Stancu, ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat că se aşteaptă ca Guvernul să ia o decizie cât de curând. Cu toate acestea, şeful PSD Brăila a punctat că procedura este una complicată, context în care, chiar dacă s-ar lua o decizie în privinţa organizării de alegeri, punerea efectiv în practică ar putea să mai dureze. "Este decizia Guvernului. Probabil că se va lua în scurt timp. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că nu vorbim de momentul de astăzi. Dacă acum decidem că sunt alegeri, încep să curgă nişte termene. Sunt nişte luni de zile. Şi într-adevăr ajungem la o soluţie din asta de un an sau sub un an. Până la urmă e decizia Guvernului, sunt diverse puncte de vedere. Eu cred că în cel mai scurt timp se va lua o decizie pe tema asta, să vedem dacă facem sau nu facem alegeri. Oricum, nu e vorba numai de Brăila", a declarat Tudose.

Stancu ar putea executa pedeapsa la Penitenciarul Brăila

În altă ordine de idei, după ce a primit condamnarea de 3 ani închisoare, în dosarul "Mită la PSD", Gheorghe Bunbea Stancu a fost dus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi pentru a efectua perioada de carantină, de 21 de zile. El a ajuns la Galaţi pentru că la Penitenciarul Brăila, care nu este de maximă siguranţă, nu este carantină. După ce expiră cele 21 de zile, în cazul lui Stancu spre sfârşitul acestei luni, se va constitui o comisie care va propune eventual schimbarea regimului de detenţie, ţinând cont de mai mulţi factori, printre care pedeapsa aplicată şi domiciliul. Decizia finală va fi luată de către directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Potrivit informaţiilor transmise de subinspector Simona Costache, purtător de cuvânt al Penitenciarului Galaţi, în Legea 254/2013, la art. 44 este prevăzută perioada de carantină şi observare. "Persoanele condamnate sunt depuse la noi pentru a face carantina, pentru 21 de zile. După această perioadă, cazul fiecărei persoane private de libertate este analizat în Comisia de stabilire a regimului, din cadrul penitenciarului, care stabileşte regimul de executare a pedepsei", a precizat reprezentantul Penitenciarului Galaţi. Potrivit legii, în perioada de carantină şi observare se desfăşoară activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de informare şi documentare, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legislaţiei în domeniu.
Sursa citată a spus că, în stabilirea regimului, comisia special constituită analizează situaţia fiecărei persoane, în funcţie de anumite criterii. Se ţine cont, în primul rând de pedeapsa pe care o persoană o are de executat, până într-un an de închisoare - este vorba despre executare pedeapsă în regim deschis, între 1 şi 3 ani - la regim semideschis, între 3 şi 13 ani - la regim închis şi peste 13 ani - la regim de maximă siguranţă. La Penitenciarul Galaţi este regim închis şi de maximă siguranţă.
Ţinând cont că a primit o condamnare de 3 ani închisoare, Gheorghe Bunea Stancu s-ar încadra la executarea pedepsei cu închisoarea la regim semideschis, ceea ce înseamnă că şi-ar putea executa pedeapsa la Penitenciarul Brăila. În stabilirea regimului, ANP ţine cont şi de domiciliul fiecărui deţinut, astfel că Stancu, fiind domiciliat la Brăila, cel mai probabil se va muta la penitenciarul de aici, urmând să fie dus la instanţele unde are procese pe rol, Tribunalul Vrancea (dosarul DNA), Înalta Curte (dosarul "Concivia") sau Curtea de Apel Galaţi (dosarul Stancu vs. Prefectură), atunci când este nevoie.
La art 45 din lege se vorbeşte despre condiţiile în care se face transferul persoanelor condamnate, după cum ne-a spus purtătorul de cuvânt al închisorii gălăţene. "Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii provizorii a regimului de executare, se dispune de către directorul penitenciarului, conform profilării penitenciarelor stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor".
Deţinutul Gheorghe Bunea Stancu beneficiază şi de o reducere a pedepsei şi poate intra mai repede în comisia de liberare condiţionată întrucât a împlinit vârsta de 60 de ani. Potrivit art 100 din Codul Penal, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani. În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin 2 (persoane care au împlinit 60 de ani) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani. Cu alte cuvinte, în cazul cel mai bun, fostul preşedinte al CJ ar putea ieşi din închisoare fix după un an de zile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro