Republica Moldova risca sa fie exclusa din Consiliul Europei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Republica Moldova risca sa fie exclusa din Consiliul Europei

Denuntarea, de catre Chisinau, a deciziei CEDO privind inregistrarea Mitropoliei Basarabiei poate duce la excluderea tarii din Consiliul Europei (CoE) si la eliminarea sanselor de aderare la Uniunea Europeana, sustine juristul Fadei Nagacevschi, citat de agentia Info-Prim Neo in pagina electronica.
Nagacevschi, membru al asociatiei "Juristii pentru Drepturile Omului", a comentat astfel declaratiile oficiale recente ale presedintele Vladimir Voronin, cu privire la posibilitatea anularii inregistrarii Mitropoliei Basarabiei, prin sfidarea deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO)
El a atras atentia cu privire la formula confuza a ceea ce presedintele a numit declaratie oficiala pe tema respectiva. "Daca lucrurile vor merge in continuare asa, vom iesi din decizia CEDO", a declarat Vladimir Voronin, intr-o interventie televizata, la sfirsitul saptaminii trecute.
Avind in vedere ca, procedural, nu se poate iesi dintr-o decizie a CEDO, declaratiile presedintelui vor fi interpretate ca intentie de a denunta Conventia Europeana pentru Drepturile Omului, una dintre putinele posibilitati de neglijare a hotaririlor curtii, potrivit sursei citate.
Daca Republica Moldova nu ar executa decizia Curtii, ea ar face obiectul unor instrumente de constringere, in conformitate cu Dreptul international, care ar avea un efect distrugator pentru aceasta tara, care este si asa cel mai sarac stat din Europa, apreciaza Nagacevschi.
Conform expertului, decizia CEDO in acest caz nu poate fi neglijata, insa exista posibilitatea radierii Mitropoliei Basarabiei din Registrul de Stat al cultelor, in cazul unei schimbari esentiale a situatiei, cum ar fi, de exemplu, transformarea Mitropoliei Basarabiei intr-un cult reactionar.
In opinia lui Nagacevschi, adevaratele motive ale declaratiilor lui Voronin tin de faptul ca presedintele nu detine controlul asupra Mitropoliei Basarabiei, precum si de supararile sale personale pe autoritatile de la Bucuresti, care "nu vor sa recunoasca dogma comunistilor din (Republica) Moldova cu privire la existenta poporului moldovenesc si a limbii moldovenesti".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro