Rizea, preşedintele PSD Sector 5 Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rizea, preşedintele PSD Sector 5 Bucureşti

Parlamentarul PSD Brăila Cristian Rizea a fost ales vineri preşedintele interimar al noii organizaţii a social democraţilor din Sectorul 5 Bucureşti. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, întrunit la Sinaia, după hotărârea dizolvării complete a fostei organizaţii conduse de Marian Vanghelie (exclus din partid). Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", Rizea a declarat că, deşi noua funcţie îl onorează, regretă nespus faptul că nu va mai avea timp pentru primarii şi colaboratorii săi din Colegiul 5 Brăila. "Ce să vă spun? E o onoare că, iată, conducerea partidului a avut încredere în mine. E o mare provocare şi îmi doresc din tot sufletul să nu dezamăgesc. Pe de altă parte, am o singură părere de rău, dacă vreţi, faptul că de azi înainte activitatea mea va fi exclusiv dedicată acestei sarcini pe care PSD şi Comitetul Executiv mi-au încredinţat-o, aceea de a coordona şi a construi de la zero o echipă a PSD în Sectorul 5. Din păcate nu voi mai putea fi prezent alături de cei cu care am colaborat până acum timp de aproape 7 ani de zile, alături de cei din Colegiul 5. Ăsta este singurul meu regret, dacă pot spune aşa. Dar viaţa, realitatea de zi cu zi, ne arată că există tot felul de provocări, dacă vreţi. Eu sper să fie un pas înainte în cariera politică pe care vreau să o continui", a declarat Rizea.

"Din acest moment, normal că mă voi despărţi, ca să spun aşa, din punct de vedere politic de cei din Brăila"

Cu toate acestea, deputatul a explicat că nu renunţă la a mai fi reprezentant al judeţului în Parlament, însă este conştient de faptul că reorganizarea PSD Sector 5 Bucureşti îi va ocupa tot timpul. "Din acest moment, normal că mă voi despărţi, ca să spun aşa, din punct de vedere politic de cei din Brăila şi vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru modul în care am colaborat până acum. Lui Mihai Tudose, noul preşedinte, doamnei Didina Stănescu, principalul meu colaborator acolo. Dacă ar fi după mine, cred că aş dori să o aduc la Bucureşti, să mă ajute să construiesc aici organizaţia Sectorului 5. Bineînţeles, îmi pare rău că nu mai putem colabora şi vreau să le mulţumesc din tot sufletul primarilor şi preşedinţilor de organizaţii din comunele judeţului Brăila. Vă daţi seama, în măsura timpului voi veni la Brăila de câte ori voi putea, dar problema este că a construi această echipă la Bucureşti îmi va ocupa foarte mult din programul pe care îl am. Nu este deloc uşor", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro