• campion european en titre al categoriei 56 kg, brăileanul legitimat la Steaua va urca în ring în meciul al treilea al galei care începe la ora 18.00 • “Mă simt foarte bine şi am venit la Târgu Jiu să-mi apăr aurul cucerit, anul trecut, la Brăila”, ne-a declarat Robert Jitaru
Campionatele Europene de box, U 22, au început, duminică, la Târgu Jiu, cu o dublă festivitate, inaugurarea noii Săli Polivalente şi deschiderea oficială a competiţiei, la care cu şanse mari la aurul european porneşte şi brăileanul Robert Jitaru, campionul en titre al categoriei 56 kg. Jitaru a cucerit aurul european, anul trecut, la Brăila, după ce l-a învins în finală, cu o decizie de 3-2, pe englezul Peter McGreil.
Pugilistul descoperit la Făurei de antrenorul Gigi Moise şi care apoi şi-a continuat pregătirile sub îndrumarea antrenorului federal Vali Vrânceanu dar şi ale lui George Perţea, va boxa astăzi în compania unui pugilist irlandez, în meciul al treilea al galei care va începe la ora 18.00.
Contactat telefonic, luni la prânz, pugilistul a spus că se simte foarte bine şi că urcă în ring pentru a-şi asigura un loc în semifinalele competiţiei. “Mă simt în formă şi abia aştept să urc în ring. Voi boxa cu un irlandez despre care nu ştiu prea multe lucruri, dar nici nu cred că are un palmares impresionant. Voi urca în ring să câştig şi apoi să mă calific în semifinale. Dacă voi câştiga aceste două meciuri am deja asigurată o medalie. Cu siguranţă că obiectivul meu este acela de a-mi apăra titlul cucerit, anul trecut, la Brăila”, ne-a declarat Robert Jitaru, pugilist legitimat acum la Steaua Bucureşti.
Duminică au avut loc două gale, cu un total de 38 de meciuri, prima rezervată fetelor, cea de a doua băieţilor. În gala de seară a venit şi prima victorie a delegaţiei României. În cadrul categoriei 60 kg, Andrei Udubaşa de la SCM Bacău l-a învins la puncte, cu un verdict de 3-2, pe slovacul Michal Takacs. Meciul a fost echilibrat, însă Udubaşa a lovit mai clar şi astfel a fost preferat de arbitri ca să treacă în faza următoare a competiţiei. Următorul adversar al lui Andrei Udubaşa este armenul Hrair Shahverdian.
În aceeaşi gală a băieţilor, la plus 91 kg Cristian Filip a fost învins, cu o decizie clară, 4-0, de francezul Djamili Aboudou-Moind.
Luni au fost programate tot două gale, cu un total de 45 de meciuri. În gala a doua care a început la ora 18.00 a urcat în ring dinamovistul Andrei Arădoaie, campionul european en titre U22, la categoria 81 kg. La această ediţie a europenelor Andrei Arădoaie va concura la categoria 91 kg. Tot aseară, în limitele categoriei 75 kg, Viorel Fâciu a boxat cu Michael Ostroumov (Israel), iar la categoria 64 kg, Vasile Suciu a încrucişat mănuşile cu Hugo Micallef (Monaco)