România deschide EURO 2016 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România deschide EURO 2016

Naţionala de fotbal a României a fost repartizată în grupa A la Campionatul European din 2016 şi va înfrunta reprezentativele Franţei, Albaniei şi Elveţiei. Tricolorii vor juca în partida de deschidere a Euro 2016, pe 10 iunie, pe Stade de France, apoi vor întâlni Elveţia, pe 15 iunie, pe Parc des Princes, iar duelul cu Albania va avea loc pe 19 iunie, la Lyon.
România s-a calificat în toamnă pentru a cincea oară la această competiţie şi s-a aflat în urna a treia valorică.

N-am învins Franţa oficial

România a învins de trei ori Franţa, dar niciodată în partidele oficiale (ultima oară, un 2-0, pe 8 aprilie 1972). S-au mai consemnat 5 remize şi 7 eşecuri. În schimb, naţionala tricoloră are un palmares pozitiv atât în faţa Elveţiei (5 succese, 3 egaluri, 4 înfrângeri), cât şi în faţa Albaniei (11 succese, 3 remize, doar 2 eşecuri).
După tragerea la sorţi, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a admis că Franţa şi Elveţia sunt echipe puternice, dar s-a bucurat că elevii lui Anghel Iodănescu vor evolua la Paris în primele două jocuri, potrivit TVR.
„Ne bucurăm pentru că ne-am obişnuit cu foarte multe premiere. Avem o altă premieră, vom juca în deschiderea Campionatului European. Mă bucur că am jucat cu Franţa, foarte mulţi jucători şi-au dorit asta, mai puţin eu. Presiunea şi precauţia vor fi prezente în tabăra adversă. Elveţia e unul dintre cei mai dificili adversari din urna doi. îmi doresc să fie o revanşă după meciul din 94. Albania era una dintre echipele pe care ni le doream.
Văd numai avantaje ale acestui program. Vom avea zile suficiente de refacere. Avem un avantaj că vom juca primele două meciuri la Paris, iar distanţa până la Lyon este mare. Obiectivul este calificarea. Franţa pleacă cu prima şansă", a spus Burleanu la Dolce Sport.

Lui Iordănescu nu i se pare o grupă uşoară, deşi este

La rândul său, selecţionerul Anghel Iordănescu a opinat că toate cele trei partide din grupă vor fi dificile. „În primul rând, cred că pentru noi este o premieră, din ce ştiu eu România nu a mai deschis niciodată o competiţie de acest nivel. În acelaşi timp, nu pot spune că e o grupă facilă. Când întâlneşti o campioană mondială şi europeană cum e Franţa, când întâlneşti una dintre cele mai bune echipe de pe locul doi, poţi spune că e o grupă dificilă. Eu cred că trebuie să tratăm al treilea meci, cel cu Albania, extrem de serios. Au progresat enorm, este o echipă bună, care vine pentru prima dată în istorie la Campionatul European.
Sunt convins că vor face o figură frumoasă, trebuie să tratăm Albania aşa cum tratăm Franţa şi Elveţia", a spus Anghel Iordănescu la Dolce Sport.

Componenţa tuturor grupelor la Euro 2016:

GRUPA A: Franţa, ROMÂNIA, Albania, Elveţia.
GRUPA B: Anglia, Rusia, Ţara Galilor, Slovacia.
GRUPA C: Germania, Ucraina, Polonia Irlanda de Nord.
GRUPA D: Spania, Cehia, Turcia, Croaţia.
GRUPA E: Belgia, Italia, Irlanda, Suedia.
GRUPA F: Portugalia, Islanda, Austria, Ungaria.

Primele două clasate plus cele mai bune patru ocupante ale locurilor 3 vor avansa în optimile de finală. Criteriile de departajare stabilite de UEFA sunt în ordinea următoare: puncte, meciuri directe, goluri marcate în meciurile directe dintre formaţiile aflate la egalitate, golaveraj, goluri marcate.
A 15-a ediţie a CE se va disputa în Franţa, în perioada 10 iunie - 10 iulie, formula cu 24 de participante fiind o premieră în istoria competiţiei. Meciurile vor fi găzduite de 9 oraşe: Lens, Lille, Marseille, Lyon, Nisa, Saint-Etienne, Toulouse şi Bordeaux. Finala de pe 10 iulie e programată la Paris, pe Stade de France.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro