România e acasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

România e acasă

*un program expozițional național, dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati

 

Luni, 23 iulie 2018, ora 12,00, la Casa Memorială “Panait Istrati” din Grădina Publică va avea loc vernisajul expoziției foto-documentare ȘTEFAN BACIU, un eveniment organizat de Muzeul Brăilei “Carol I” și Muzeul “Casa Mureșenilor” din Brașov.

Proiectul expozițional, aflat la cea de a treia serie de vernisaje dintr-un număr total de șase, își propune realizarea unui demers de cunoaștere, înțelegere și analiză a experienței creative a cinci personalități românești consacrate în afara țării: Panait Istrati, Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Emil Cioran.

Expoziția ȘTEFAN BACIU aduce în atenția publicului un capitol din istoria literaturii române, mărturii de viață și creație ale poetului originar din Brașov.

Începând cu 23 iulie 2018, în contextul Centenarului României Mari, fiecare dintre cele cinci personalități, ca un simbol al unității tuturor provinciilor românești, își va continua periplul prin alte orașe: Ștefan Baciu vine de la Iași la Brăila, Ioan Petru Culianu de la Brăila la Slatina, Panait Istrati de la Slatina la Sibiu, Eugen Ionescu de la Sibiu la Brașov, Emil Cioran de la Brașov la Iași. La începutul lunii noiembrie “se vor reîntâlni” în orașul Marii Uniri, Alba-Iulia. Expozițiile vor fi completate cu activități educaționale adresate tinerilor.

Calendarul expozițional a debutat în 14 mai și se derulează în cadrul proiectului cultural “ROMÂNIA E ACASĂ. Program expozițional național dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati”. Proiectul este implementat de Muzeul “Casa Mureșenilor” Brașov cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi: Biblioteca Județeană “Astra” Sibiu, Muzeul Brăilei “Carol I”, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Județean Olt, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia. Proiectul se încadrează în aria Promovarea Culturii Scrise și se desfășoară în perioada mai-noiembrie 2018.

Expoziția ȘTEFAN BACIU va putea fi vizitată la casa Memorială “Panait Istrati”, în Grădina Publică, între 23 iulie și 17 august 2018.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro