Romania, in semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Romania, in semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin

Echipa feminina de handbal a Romaniei s-a calificat, marti, in semifinalele Campionatului Mondial de la Sankt Petersburg, dupa ce a invins, cu scorul de 37-26 (20-14), formatia Germaniei, in penultimul meci din grupa a II-a semifinala.
Romania a obtinut, astfel, cea de-a saptea victorie consecutiva, fiind neinvinsa la aceasta competitie. Echipa antrenata de Gheorghe Tadici a mai cistigat partidele disputate cu formatiile Argentinei, Camerunului, Ucrainei, Frantei, Macedoniei si Braziliei.
Meciul cu Germania, al doilea pentru Romania in grupa a doua semifinala, a fost echilibrat in primul sfert de ora. Handbalistele romane s-au detasat pentru prima data la doua goluri (10-8), in minutul 16, dupa care treptat si-au impus dominatia ofensiva.
Repriza secunda a fost probabil cea mai buna reusita de echipa Romaniei la Mondialele din Rusia. Pe semicercul advers, elevele antrenorilor Tadici si Musi au facut legea. Pasele precise, demarcarea si, nu in ultimul rind, jocul in viteza, au fost principalele atuuri ale Romaniei, care s-a distantat la 10 goluri (24-14), in numai citeva minute.
Apoi, misiunea romancelor a fost facila, mai ales ca principalul pericol din tabara adversa, interul Grit Jurack, a fost departe de jocul sau obisnuit. Avind-o pe portarul Luminita Hutupan-Dinu intr-o forma de zile mari (27 de interventii reusite), romancele s-au preocupat sa pastreze o diferenta de 8-10 goluri pe tabela de marcaj. Finalul a fost special pentru Romania, handbalistele marcind fiecare gol cu zimbetul pe buze, pentru ca stiau ca obtinusera deja calificarea in semifinale. Alaturi de portarul Hutupan-Dinu, s-a remarcat extrema stinga Valentina Elisei-Ardean, a carei precizie la aruncarile la poarta a fost elementul cheie al ofensivei Romaniei, mai ales in prima repriza.
Marcatoarele meciului au fost urmatoarele: Valentina Elisei-Ardean, cu 12 goluri, Luca 6, Gogirla, Lecusanu si Gilca, cu cite 5, Bradeanu 2, Ivan si Maier, cu cite unul, pentru Romania, si Jurack si Worz, cu cite 6, Krause 4, Muller, Henze, Loerper si Hardter, cu cite 2, Reiche si Althaus, cu cite unul.
Echipa Romaniei ocupa, in continuare, primul loc in grupa a doua semifinala, acumulind, dupa victoria cu Germania, 8 puncte. Calificata deja in semifinale, echipa antrenata de Gheorghe Tadici si Dumitru Musi urmeaza sa mai dispute un singur meci, joi (de la ora 20.00), cu campioana olimpica en-titre Danemarca, rezultatul confruntarii urmind a determina ierarhia exacta a grupei si, implicit, aflarea adversarei din faza urmatoare a competitiei. Sistemul competitional al CM prevede ca, in semifinale, sa joace echipa de pe primul loc din grupa intii, cu cea de pe locul secund, din grupa a II-a, si echipa de pe locul doi, in grupa intii, cu cea de pe primul loc, din grupa a II-a.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro