Vă salut, dragi concetățeni!
Mă numesc Nicoleta Mihăilă și am decis să intru în cursa pentru funcția de primar al comunei Romanu, având onoarea să reprezint Partidul Social Democrat. Alături de mine, este o echipă puternică, domnul Mihai Tudose, europarlamentar, și domnul Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila.
Această decizie nu este doar un angajament profesional, ci și o promisiune sinceră față de voi, cetățenii comunei Romanu și satului Oancea. Este o promisiune că voi dedica tot efortul meu pentru comunitatea în care am crescut, unde mi-am petrecut copilăria, adolescența, unde mi-am întemeiat o familie și unde am activat ca farmacist timp de peste 10 ani, contribuind la dezvoltarea economică și la crearea de locuri de muncă.
În următorii 4 ani de mandat, îmi propun să lucrez fără odihnă pentru transformarea și modernizarea comunei Romanu, păstrând totodată tradițiile și spiritul autentic al satului, care ne definesc și ne unesc.
Mă angajez să fiu alături de fiecare dintre voi, să ascult și să găsim împreună soluții la orice provocare, așa cum am făcut-o și în meseria mea de farmacist. Împreună, vom lucra transparent pentru un viitor mai bun al comunității noastre.
Opiniile voastre sunt extrem de importante pentru mine! Vreau să subliniez că prioritare vor fi mereu interesele comunității, nu interesele personale.
Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o până acum și vă invit să mergem împreună pe drumul dezvoltării comunei Romanu!
Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ:
Nicoleta Mihăilă este candidatul PSD la funcția de primar al comunei Romanu. Are toate calitățile necesare să devină un bun primar, un primar care pune interesele cetățenilor mai presus de interesele personale.
Mă bucur să am în echipă astfel de oameni și am toată încrederea că Nicoleta va duce comuna pe cel mai bun drum.
Mult succes, Nicoleta!
Ai tot sprijinul meu și al Consiliului Județean.
REALIZĂRI MANDAT 2020 – 2024
Pentru comuna Romanu, administrația județeană PSD a alocat aproximativ 4 milioane lei pentru susținerea proiectelor de dezvoltare ale comunei.