"Romică" a fost absent la înmormântarea lui Adrian Bălan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Romică" a fost absent la înmormântarea lui Adrian Bălan

* totuşi, Radu Bogăţeanu şi-a exprimat regretele printr-o impresionantă cruce din flori, de aproximativ 2 metri înălţime * sicriul de zinc, închis etanş, în care se afla trupul neînsufleţit al lui "Adi", a fost plimbat prin mai multe locuri din oraş, inclusiv în cartierul unde a crescut şi în care şi-a dus apoi luptele

09balan1 La înmormântarea lui "Adi" Bălan au fost prezenţi şi poliţiştii Interlopii l-au condus, ieri, pe ultimul drum pe Adrian Bălan (33 de ani), cunoscut ca "locotenent" şi totodată "fin" al liderului grupării "Caţali". Cum era de aşteptat, Radu Bogăţeanu nu a venit la înmormântare, întrucât este dat în urmărire, iar prezenţa sa acolo ar fi însemnat încarcerarea. Totuşi, poliţiştii nu au vrut să rişte ca "Romică" să le scape printre degete şi au urmărit îndeaproape cortegiul funerar, pe tot parcursul său.

09balan2 Sicriul din zinc a fost plimbat prin mai multe locaţii din oraş Slujba religioasă a fost oficiată de trei preoţi, în capela Cimitirului Nou din cartierul Radu Negru, acolo unde trupul neînsufleţit al lui "Adi" Bălan a fost depus încă de sâmbătă seară. El a fost adus din Spania într-un sicriu de zinc, cu un capac închis etanş prin cositorire, ce era introdus într-un alt sicriu, din lemn, aşa cum prevăd normele europene în domeniu. Deşi nu a fost alături de familia defunctului, "Romică" şi-a exprimat regretele printr-o impresionantă cruce din flori, de aproximativ 2 metri înălţime, ce a fost transportată cu un autoturism în care se aflau şi celelalte coroane. Cortegiul funerar, format din mai bine de 20 de maşini, a pornit apoi într-o plimbare prin oraş, ultima pentru Adrian Bălan, ce a început cu zona Ansamblului Buzăului, acolo unde acesta a locuit în ultimii ani. Ajuns în Bariera Călăraşilor, cortegiul şi-a continuat deplasarea pe Şoseaua Viziru, până la capătul liniei 4, unde a intrat în cartierul Radu Negru, pe strada Milcov. De aici, trupul neînsufleţit al interlopului a fost condus în zona blocului în care a copilărit, destinaţia finală fiind cimitirul. Pe tot acest parcurs, doar familia a fost cea care a înfruntat viscolul şi ninsoarea de afară, celelalte persoane prezente la înmormântare preferând să se deplaseze cu maşinile, ce aveau lipite pe parbriz sau pe lunetă poza lui Adrian Bălan. Pe lângă aceştia, şi alţi membri ai lumii interlope şi-au luat rămas bun de la "locotenentul" liderului grupării din Vărsătura, în cele aproape două zile în care sicriul s-a aflat la capelă.

09balan3 Cortegiul funerar a atras privirile angajaţilor din sănătate Precizăm că Adrian Bălan este cea de-a treia pierdere suferită de clanul "Caţali" în ultimii şapte ani. Celelalte două sunt Marius Ilie, poreclit "Canaru" (un alt fin de-al lui "Romică") şi Constantin Bogăţeanu, fostul lider al grupării, asasinaţi în 2006, respectiv, 2002. De altfel, "Adi" Bălan este singurul care a murit din cauze naturale, surse din lumea interlopă confirmându-ne că acesta suferea de afecţiuni cardiace şi avusese în trecut două preinfarcturi.

09balan6 Crucea din flori prin care şi-a exprimat "Romică" regretele Adrian Bălan a fost vecin cu fraţii Buricea

09balan7 Maşinile din cortegiu aveau lipită pe parbriz poza defunctului Informaţia potrivit căreia Adrian Bălan ar fi murit în Spania, din cauza unui stop cardiac, a apărut la începutul săptămânii trecute. Cu toate acestea, timp de aproape o săptămână, nimeni nu ne-a putut furniza date oficiale cu privire la decesul interlopului, ştiut fiind faptul că acesta era fugit din ţară. Confirmarea a venit de abia sâmbătă seara, când trupul neînsufleţit al bărbatului a ajuns la Brăila. Faptul că sicriul a fost depus la capela Cimitirului Nou şi nu în casa unde a copilărit i-a făcut pe interlopi să găsească şi motivul: părinţii lui "Adi" sunt vecini cu fraţii Costică şi Ghiţă Buricea, cu care defunctul s-a războit ani la rând.

09balan9 Trupul neînsufleţit al lui Adrian Bălan a ajuns şi în cartierul Radu Negru, acolo unde acesta a crescut Adrian Bălan plecase din ţară în urmă cu câteva luni, după ce a fost găsit vinovat, alături de Radu Bogăţeanu, de ameninţarea unor poliţişti aflaţi în exerciţiul funcţiunii, în timpul unei descinderi a forţelor de ordine din februarie 2006. La sfârşitul lunii trecute el a fost dat în urmărire la nivel naţional, fiind condamnat definitiv în acest dosar de Curtea de Apel Galaţi, la 2 ani de închisoare pentru ultraj. De altfel, "locotenentul" lui Romică era inculpat şi în dosarul atacului asupra familiei Buricea, din octombrie 2006, ce încă se află pe rolul instanţei de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro