Rotaru se dezice de Olguţa Vasilescu pe tema indemnizaţiei pentru creşterea copiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rotaru se dezice de Olguţa Vasilescu pe tema indemnizaţiei pentru creşterea copiilor

• senatorul PSD de Brăila, Ion Rotaru, este de părere că afirmaţiile ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, potrivit căreia sprijinul statului pentru creşterea copilului ar putea să fie doar de 100 euro „sau chiar deloc”, au fost total neinspirate • parlamentarul a punctat totuşi că ministrul a spus acest lucru, în contextul în care era iritat de un parlamentar care insista pe o „idee aberantă” • Rotaru a precizat că, din punctul său de vedere, plafonul maxim de 1.800 euro pentru indemnizaţia de creştere a copilului este mai mult decât potrivit pentru România şi că nu se va pune vreodată problema ca PSD să nu sprijine creşterea natalităţii

 

Senatorul PSD Brăila, Ion Rotaru, nu a apreciat foarte mult poziţia ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, în privinţa sprijinului acordat de statul român pentru creşterea copilului. Mai exact, ministrul a afirmat, marţi, în cadrul dezbaterilor din Comisia de muncă de la Senat pe tema plafonării indemnizaţiei pentru creşterea copilului, că putea să nu mai dea deloc aceşti bani sau să se rezume la 100 de euro, precizând că plafonul de 1.800 euro “este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE”.

Potrivit presei centrale, discuţiile au pornit de la o intervenţie a senatorului USR Florina Presadă, care a afirmat că limitând sau plafonând această indemnizaţie se încalcă principiul contributivităţii. Context în care, Olguţa Vasilescu a subliniat că nimeni în România nu cotribuie pentru indemnizaţia de creştere a copilului şi că este o formă a statului de a ajuta familiile.

„Deci, nu avem ce să vorbim de principiul contributivităţii, iar plafonul este maximum din UE. Puteam să-l facem şi mai jos. Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar am plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este îndestulator pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri”, a afirmat Vasilescu, în cadrul dezbaterilor Comisiei de muncă din Senat al cărei preşedinte este chiar senatorul brăilean, Ion Rotaru.

 

«Nu trebuia să facă afirmaţia aceea, dar a făcut-o într-un context în care era un pic nervoasă»

Întrebat de redactorii „Obiectiv - Vocea Brăilei” cum comentează declaraţiile agresive şi radicale ale ministrului Muncii, Ion Rotaru a punctat că a asistat la întreaga dezbatere şi nu i s-a părut cea mai inspirată formulare. Cu toate acestea, senatorul a încercat să îşi “scoată” colega de partid şi a punctat că totul s-a întâmplat pe fondul unor tensiuni provocate de insistenţele parlamentarilor USR.

„În discuţia de ieri, poate că şi doamna ministru a fost uşor neinspirată când a făcut afirmaţia respectivă. Era destul de iritată de faptul că un parlamentar tot susţinea o altă aberaţie, că indemnizaţia de creştere a copilului este pe bază de contribuţie. Chiar şi după ce eu am avut o intervenţie şi i-am explicat că lucrurile nu stau aşa, a insistat pe aceeaşi idee şi atunci a intervenit şi doamna ministru. Sigur, şi eu zic că nu trebuia să facă afirmaţia aceea, dar a făcut-o într-un context în care era un pic nervoasă. Dumneaei a pus o variantă  maximală care se întâmplă azi la noi şi una minimală care putea să genereze şi o lipsă de acordare a acestei indemnizaţii, ceea ce nu ar fi fost posibil. Pentru că noi avem în programul de guvernare aceste lucruri, ele sunt în concordanţă cu doctrina noastră social-democrată, şi este exclusă o asemenea variantă”, a afirmat Rotaru.

De asemenea, senatorul a mai punctat că după şedinţă a discutat personal cu ministrul şi şi-a exprimat opinia în legătură cu intervenţia „uşor neinspirată” pe care aceasta a avut-o.

Cât despre plafonarea la 1.800 euro a indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, senatorul susţine că Olguţa Vasilescu are dreptate şi că este o sumă mai mult decât îndestulătoare pentru români. Chiar şi aşa, PSD-istul a ţinut să sublinieze motivele pentru care s-a ajuns la necesitatea stabilirii unui plafon, după ce foarte mulţi au încercat să profite de legea care viza indemnizaţiile, în forma sa iniţială.

„Evident că e nevoie în continuare de acest lucru şi că statul va susţine fără rezerve indemnizaţia pentru creşterea copilului. Lucrurile au degenerat atunci când unele persoane - aşa se întâmplă în ţara asta, pentru o mie de oameni suferă mai mulţi, de regulă, când apar asemenea disfuncţionalităţi -, au profitat şi şi-au băgat toate veniturile posibile, inclusiv din vânzări de case, de terenuri şi alte lucruri. S-au luat în calcul acele venituri pentru că aşa prevedea legea şi s-a ajuns la sume aberante de un miliard trei sute, un miliard patru sute, un miliard cinci sute de lei vechi, pe lună. Sunt lucruri care nu numai că bat la ochi, dar sunt de neînţeles şi de neacceptat. Acum, indemnizaţia pentru creşterea copilului este la un nivel mai mult decât rezonabil pentru condiţiile României. Adică 8.500 lei e o sumă importantă. Sunt cam 1.800 euro. Eu cred că suma aceasta este una rezonabilă ca maxim. Sigur, are şi un minim care se încadrează, la fel, în funcţie de situaţia fiecărei persoane, în funcţie de veniturile pe care le-a obţinut şi care poate să genereze un sprijin mai consistent pentru unele persoane, mai puţin consistent, dar e un sprijin care vine ca şi contribuţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului”, a conchis parlamentarul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro