* Rusia va produce în China 60 de milioane de doze din vaccinul Sputnik V după ce a ajuns la un acord cu compania chineză Shenzhen Yuanxing Gene-tech, a informat luni într-un comunicat Fondul de Investiții Directe din Rusia (FIDR), transmite EFE
„FIDR și una dintre principalele companii de biotehnologie din China, Shenzhen Yuanxing Gene-tech, au decis să coopereze pentru producerea a 60 de milioane de doze din primul vaccin anticoronavirus înregistrat la nivel mondial”, se menționează în comunicatul citat, potrivit Agerpres.
Fondul, însărcinat cu promovarea vânzării Sputnik V, menționează că acordul va permite vaccinarea a peste 30 de milioane de persoane.
„Începerea producției comerciale este așteptată pentru luna mai”, adaugă FIDR.
Până în prezent, vaccinul Sputnik V a fost înregistrat în 57 de țări, cu o populație totală de 1,5 miliarde de persoane.
Potrivit unui interviu acordat de Aleksandr Ginzburg, directorul Centrului rus Gamaleia, care a dezvoltat vaccinul Sputnik V, fabricantul intenționează să-l furnizeze „altor 50 de țări”.
În afară de Sputnik V, care are o eficacitate de 91,6% și un preț pe doză de sub 10 dolari, Rusia a înregistrat alte două vaccinuri anticoronavirus.