S-a încheiat vacanța la Suporter Club Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a încheiat vacanța la Suporter Club Brăila

• echipa s-a reunit pe 23 iulie • au fost prezenți 24 de jucători • 7 jucători noi sunt în vizorul antrenorului Dragoș Trofin • Suporter Club merge în cantonament montan la Bușteni • cea mai mare problemă o reprezintă stadionul pe care echipa va disputa meciurile de pe teren propriu • “Dacă nu vom reuși să jucăm la Brăila, singura soluție care ne rămâne este orașul Galați”, spune Marian Oprea

 

Una dintre primele echipe de Liga a IV-a care a început pregătirile în vederea sezonului competițional 2024-2025 este Suporter Club Brăila.

Lotul acestei formații s-a reunit marți după-amiază, la terenul din localitatea Lacu Sărat, obiectivul declarat deja pentru viitorul sezon competițional fiind o clasare mai bună decât cea din campionatul trecut.

Ședința de pregătire a început la ora 18.00 și a fost condusă de un staff tehnic format din Dragoș Trofin, antrenor principal, Cristian Vizireanu, antrenor secund și Bogdan Mancă, antrenor cu portarii. Au participat 20 de jucători, 4 fiind învoiți din motive obiective. Nu au lipsit președintele clubului Marian Oprea, vicepreședintele Marian Neta și Adrian Presadă, membru în Consiliul Director.

Cel puțin la acest moment, nimeni nu a plecat din vechiul lot iar conducerea este în discuții cu 7 jucători pentru a-i transfera.

Lotul va fi definitivat până pe 5 august, ziua în care Suporter Club Brăila va pleca într-un cantoament montan de o săptămână, la Bușteni, perioadă în care va disputa și două meciuri amicale.

Antrenamentul început cu alergări pe diferite distanțe, stretching și un joc cu temă la două porți s-a derulat într-o atmosferă plăcută.

“Ne dorim să facem o figură frumoasă în noul campionat, unul în care ne dorim o clasare mai bună decât cea din precedenta stagiune a Ligii a IV-a. Și ne pregătim pentru a ne realiza obiectivul, una dintre preocupările noastre fiind creșterea valorică a echipei. Suntem în discuții avansate cu 7 jucători pe care ne-am dori să-i transferăm. Politica de întinerire a lotului rămâne în picioare și în campionatul următor”, ne-a declarat cu acest prilej Marian Oprea.

Președintele Suporter Club Brăila are însă și o mare preocupare referitor la stadionul pe care echipa brăileană va juca în campionatul următor.

“Căutăm soluții pentru a găsi un stadion pe care să jucăm meciurile de acasă în campionatul 2024-2025. Deocamdată avem puține șanse de a găsi ceva rezonabil. Dacă nu vom reuși să jucăm la Brăila, singura soluție care ne rămâne este orașul Galați, probabil că, in extremis, vom încerca să jucăm în orașul vecin”, a mai spus președintele Suporter Club Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro