Un bărbat a încercat să îşi ia viaţa aşezându-se pe şinele de cale ferată în zona trecerii spre Cartier Lacu Dulce. Este vorba despre Cezar R., un bărbat de 39 de ani, din Bacău, cunoscut cu afecţiuni psihice, după cum au stabilit poliţiştii de la Transporturi Feroviare. Acum două zile, în jurul orei 19.00, acesta a mers în zona intrării în Cartierul Lacu Dulce dinspre Hipodrom, s-a întins pe calea ferată, aşteptând să fie călcat de tren. A fost observat de conductor care a oprit la timp. Chiar cel întins pe linie a dat alarma la 112, iar poliţiştii de la Transporturi s-au deplasat în zonă pentru a efectua investigaţii. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de Psihiatrie Brăila, având la activ mai multe tentative de suicid. Potrivit poliţiştilor, bărbatul ar fi spus că a mers să îşi schimbe buletinul şi a aflat că are o amendă de plătit, ceea ce l-a determinat să se gândească la sinucidere. Potrivit poliţiştilor, nu este pentru prima dată când bărbatul în cauză anunţă la numărul de urgenţă 112 că se sinucide.
