S-a deschis restaurantul «Peştişorul de aur» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a deschis restaurantul «Peştişorul de aur»

Joi, 26 mai, pe strada Mircea cel Mare nr. 135, din cartierul Brăiliţa, s-a deschis restaurantul "Peştişorul de aur". În prezenţa autorităţilor locale şi a invitaţilor la acest eveniment, a fost tăiată panglica unei locaţii cochete, care aparţine Asociaţiei "Aura 2010", coordonată de Aura Udrea.
După cum v-am mai informat, asociaţia are ca obiectiv acordarea de servicii sociale şi a debutat la data de 21.09.2010, prin înfiinţarea Centrului de zi pentru copii „DARIUS", situat în Brăila, Bulevardul Panait Istrati, nr. 24 iar din 14 .04. 2014 Asociaţia „AURA 2010" este furnizor de servicii sociale în baza Certificatului de acreditare emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Având în vedere faptul că Brăila este unul dintre oraşele afectate de reforma economică, conducerea Asociaţiei „AURA 2010" a considerat că dezvoltarea serviciilor sociale cu scopul de a veni în întâmpinarea satisfacerii nevoilor categoriilor vulnerabile, defavorizate, este prioritară. Astfel, strategia asociaţiei urmăreşte obiectivele generale în domeniu propuse prin Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi, care pune accentul pe promovarea capacităţii persoanelor cu dizabilităţi de a-şi exercita drepturile în condiţii de egalitate cu toţi ceilalţi, precum şi pe eliminarea obstacolelor cu care acestea se pot confrunta în viaţa de zi cu zi.

Asociaţia „AURA 2010" a iniţiat parteneriate cu instituţiile şi autorităţile publice implicate în asigurarea asistenţei sociale

Având în vedere principiile şi obiectivele strategice ale Convenţiei O.N.U. privind drepturile persoanelor cu dizibilităţi, Asociaţia „AURA 2010" a iniţiat parteneriate cu instituţiile şi autorităţile publice implicate în asigurarea asistenţei sociale, fiind prima asociaţie de drept privat din judeţul Brăila care a înfiinţat centre de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu handicap, dar şi cea care a înfiinţat primul Centru de Recuperare pentru Victimele Violenţei Domestice.
Activitatea asociaţiei se derulează şi în şase centre de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu handicap cu 520 beneficiari, un centru de recuperare pentru victimele violenţei domestice cu 15 beneficiari şi un centru de zi pentru copii cu 40 beneficiari.

Locaţii reabilitate şi modernizate conform standardelor de calitate în domeniu

Asociaţia „AURA 2010" a participat activ, alături de autorităţile locale, la soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoanele aflate în situaţii de risc. În luna septembrie 2014, de exemplu, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila a solicitat sprijinul asociaţiei pentru asigurarea unui mediu decent de trai, prin acordarea de servicii sociale de calitate pentru 11 persoane din comuna Viziru - judeţul Brăila, persoane cu handicap şi fără familie care trăiau într-o clădire insalubră, fără utilităţi, pentru care se asigura hrană în cantităţi insuficiente şi care nu beneficiau de asistenţa medicală, cazul acestor persoane fiind prezentat şi pe un post naţional de televiziune.
Pentru soluţionarea pozitivă a solicitărilor, prin eforturi deosebite, Asociaţia „AURA 2010" a înfiinţat în data de 25.09.2014 Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu handicap „Sf. Maria", situat în Brăila, B-dul Dorobanţilor, nr.397.
În data de 01.10.2014, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Asociaţia „AURA 2010" a inaugurat Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane cu handicap „Căminul Speranţei", iar cu prilejul aniversării Zilei Internaţionale a Persoanelor în Vârstă, la data de 1 octombrie 2015, a inaugurat Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane cu Handicap ,,AGEANIA" situat în Brăila, Calea Galaţi, nr.130. Pentru anul 2016, Asociaţia „AURA 2010", îşi propune îmbunătăţireaîn continuare a calităţii vieţii beneficiarilor realizată în funcţie de nevoile individuale ale acestora.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro