CFR va depune astfel o petiție la Parlamentul European și o sesizare la Comisia Europeană privind "încălcarea tratatelor Uniunii Europene, în privința nerespectării obligațiilor statului de a asigura funcționarea serviciilor de interes public și abuzul de putere al acestuia".
"Jumătate de an, am a bătut la ușa guvernului arătând situația dramatică în care se află bolnavii cronici ce își iau medicamentele cu sincope mari și a farmaciilor care nu mai pot elibera medicamente pentru că dau faliment, cu facturi neîncasate și la sertar de sute și sute de milioane de euro", spun reprezentanţii CFR, care dau ca exemplu cei 130 de milioane de euro neîncasaţi pentru reţete eliberate bolnavilor de cancer şi diabet.
Farmaciştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că autorităţile nu respectă termenul de 210 zile pentru plata facturilor, stabilit de Uniunea Europeană.
"Ca o consecința directă, incoerențele legislative și lipsa de dialog real din sistemul sanitar au lăsat pacienții, în special cei cronici fără medicamente. Reacția autorităților la invitația la dialog și la găsirea unor soluții viabile pe această temă a fost denigrarea medicilor și ignorarea farmaciștilor", mai spun cei de la CFR.