SANATATE: Medicii de familie cer o perioadă "de graţie" pentru a decide dacă semnează contractul cadru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SANATATE: Medicii de familie cer o perioadă "de graţie" pentru a decide dacă semnează contractul cadru

Medicii de familie cer o perioadă "de graţie" din partea Casei de Asigurări de Sănătate (CNAS), după ce normele Contractului Cadru pentru 2011-2012 vor fi publicate în Monitorul Oficial, pentru a stabili dacă îl vor semna sau nu.

"Am primit câteva promisiuni din partea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii privind unele modificări care ar veni în sprijinul pacienţilor şi al medicilor de familie. Cerem o perioadă de graţie de o lună pentru a studia forma finală a contractului cadru", a declarat, sâmbătă, pentru NewsIn, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, dr. Doina Mihailă.

Medicii de familie consideră că informatizarea cabinetelor medicale şi achiziţionarea cititoarelor de carduri ar trebui să intre în atribuţiile CNAS.

De asemenea, potrivit dr. Doina Mihăilă, medicii de familie nu vor completa cardurile de sănătate ale pacienţilor în timpul programului pentru că această activitate trebuie remunerată separat, în opinia medicilor.

Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a declarat, joi, că la 1 iunie va chema medicii de familie să semneze noul contract cadru pentru 2011-2012 şi că eventualele nemulţumiri ce ar putea apărea, din nou, din partea acestora "ar fi nejustificate".

"Am făcut principalele modificări care îi nemulţumeau. Li s-a scos bugetul orientativ, s-a instituit un nou sistem prin care vor fi penalizaţi în cazul în care vor greşi, iar sistemul de decontare a rămas 50 la sută cu 50 la sută. În cea mai mare măsură, problemele au fost rezolvate", a precizat Duţă.

În ceea ce priveşte informatizarea cabinetelor şi achiziţionarea cititoarelor de carduri, şeful CNAS spune că acest lucru trebuie să şi-l asume în totalitate medicii de familie, şi nu instituţia pe care o conduce.

Executivul a aprobat miercuri, la propunerea Ministerului Sănătăţii, hotărârea de guvern pentru modificarea şi completarea contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2011-2012. Modificările vizează în principal medicina primară, dar şi relaţia contractuală dintre farmacii şi casele de asigurări de sănătate. Conform actului normativ, numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale nu se mai ajustează în funcţie de gradul profesional.

De asemenea, au fost reformulate reglementările privind sancţiunile aplicate la nivelul asistenţei medicale primare pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale. Astfel, dacă până în prezent, la prima abatere de la contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate, sancţiunea consta în diminuarea punctului per capita cu 10%, la a doua abatere cu 20%, iar la cea de-a treia cu 30%, în noua formă, actul normativ prevede ca pentru prima abatere constatată sancţiunea să fie avertisment scris, după care, la următoarea abatere, se scade valoarea punctului cu 10%, iar la a treia abatere se reziliează contractul pe care cabinetul îl încheie cu casa de asigurări de sănătate.
A fost abrogat articolul care prevedea ca, în situaţia în care medicii de familie nu încheie contract cu casele de asigurări de sănătate, medicii din ambulatoriu au dreptul de a acorda servicii medicale prevăzute pentru asistenţa medicală primară.

În ceea ce priveşte farmaciile, s-a introdus prevederea conform căreia un farmacist îşi poate desfăşura activitatea la cel mult doi furnizori aflaţi în relaţie contractual cu casele de asigurări de sănătate.

În aceste zile, un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate lucrează pentru finalizarea normelor de aplicare la noul contract cadru. Până la 1 iunie, acestea vor fi finalizate, spun reprezentanţii ministerului.

Contractul cadru trebuia să intre în vigoare la 1 aprilie, însă Guvernul a decis amânarea sa până la 1 iunie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro