Scandalagii amendaţi de jandarmi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scandalagii amendaţi de jandarmi

La faţa locului au fost identificaţi Mihai P., de 17 ani, Nicuşor B., de 16 ani, Mihai C., de 16 ani, Florin L., de 19 ani şi Marian U., de 19 ani. "În urma controlului corporal, asupra celor cinci nu au fost găsite obiecte cu amestec pirotehnic, însă pentru că au tulburat procesul de învăţământ prin diferite strigăte, celor trei minori li s-au aplicat amenzi de câte 100 lei, iar celor care au împlinit 18 ani, amenzi de câte 200 lei", a precizat plt. Sorin Neftode, din cadrul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al Jandarmeriei brăilene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro