Se caută director adjunct la Protecţia Copilului Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se caută director adjunct la Protecţia Copilului Brăila

dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 20 zile, iar concursul este programat pentru data de 12 decembrie • până acum, DGASPC nu a avut director adjunct, însă s-a schimbat organigrama şi s-a dispus introducerea acestui post

 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila are nevoie de director adjunct economic, postul fiind deja scos la concurs de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Până acum, instituţia nu a avut director adjunct, ci era încadrat un şef de serviciu, însă în baza modificărilor legislative s-a schimbat organigrama şi s-a introdus acest post.

ANFP organizează concursul de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a acestei funcţii publice de conducere vacante.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, de minimum 3 ani.

Concursul se va organiza în data de 12 decembrie (proba scrisă), urmând să fie stabilită data şi ora interviului.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile şi trebuie să conţină copia actului de identitate, formularul de înscriere, copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă. Trebuie depus şi cazierul judiciar, care poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, adeverinţă care să ateste starea de sănătate, declaraţia pe propria răspundere care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro