Se conturează numele noului şef al PNL: Klaus Iohannis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se conturează numele noului şef al PNL: Klaus Iohannis

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a anunţat, ieri, că va candida la preşedinţia PNL la Congresul extraordinar şi că a cerut şi primit derogare de vechime pentru a putea candida.
"Astăzi în deschiderea Delegaţiei Permanente am anunţat că voi candida la preşedinţia PNL. Am cerut o derogare de vechime pentru a fi în această poziţie. Cred că reacţia colegilor din partid a fost una foarte bună. În concluzie, ne pregătim pentru Congres", a spus Iohannis, potrivit mediafax.ro.
El a spus că a fost supărat de rezultatul la europarlamentare în Sibiu. "Eu cred că PNL va continua foarte bine, în final cred că vom şi câştiga", a spus Iohannis.

Ludovic Orban renunţă la candidatură

După acest anunţ, liberalul Ludovic Orban a declarat că îşi retrage candidatura la şefia PNL, menţionând că pune interesele partidului mai presus de interesele sale şi precizând că cea mai bună soluţie pentru PNL este Klaus Iohannis.
"Am luat decizia de a-mi retrage candidatura pentru şefia PNL", a spus Orban. Fostul ministru liberal a mai precizat că Iohannis este cea mai bună soluţie pentru PNL.
El a precizat că, deşi în urmă cu o oră şi-a reafirmat intenţia de a candida la preşedinţia PNL, la acel moment nu ştia că Iohannis intenţionează să îşi depună candidatura pentru această funcţie.
"Deşi m-am pregătit în toată această perioadă pentru a putea conduce PNL, deşi ştiu că astăzi am în interiorul PNL cât şi în afara lui foarte mulţi susţinători, vă anunţ că am luat decizia, aşa cum am făcut întotdeauna, punând în plan secund interesul personal şi în prim plan interesul PNL, de a-mi retrage candidatura la şefia partidului", a anunţat Orban.
Ludovic Orban a precizat că, astăzi, Klaus Iohannis este "cea mai bună soluţie pentru PNL".
"Consider că decizia domniei sale de a-şi asuma răspunderea de a conduce PNL în următoarea perioadă, decisivă pentru România, în care se va alege preşedintele României, este o decizie bună pentru România şi pentru PNL", a mai spus Orban, adăugând că îi acordă tot sprijinul lui Iohannis în demersul de a transforma PNL în bine şi de a construi un partid care să aibă forţa să câştige alegerile prezidenţiale şi să constituie coloana vertebrală a dreptei româneşti.
Ludovic Orban le-a transmis susţinătorilor săi să îl sprijine pe Klaus Iohannis şi să lupte pentru ca PNL să dea preşedintele României.
Întrebat dacă Iohannis va candida la Preşedinţia României, Ludovic Orban a declarat că în cadrul Congresului se va lua o decizie.

Orban: Trebuie exclusă orice „coadă" vârâtă de Băsescu

Pe de altă parte, deputatul liberal Ludovic Orban a declarat, miercuri, că este partizanul coagulării forţelor de dreapta, el arătând că este absolut necesar ca din noua construcţie politică să fie exclusă orice „coadă" vârâtă de Traian Băsescu, pentru a nu i se diminua capacitatea de a învinge PSD.
„Sunt partizanul categoric al coaglării forţelor de dreapta din România în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale de către un candidat al dreptei. Salut deschiderea celor din PDL spre negocieri în vederea coagulării forţelor politice de dreapta", a spus Orban.
El a arătat că orice decizie legată de formele de coagulare ale dreptei trebuie să se ia consultând baza PNL şi a insistat asupra faptului că din viitoare construcţie politică trebuie exclusă orice legătură cu Băsescu.
„Este necesară excluderea din orice formă de coagulare a dreptei a oricărei cozi care să fie vârâtă de Traian Băsescu în orice construcţie politică de dreapta pentru că orice formaţiune politică de dreapta care va avea stigmatul lui Traian Băsescu va avea o capacitate redusă de a învinge PSD", a spus Orban.
El a mai precizat că e absolut necesar ca forţele politice de drepta, respectiv noua construcţie politică, să ofere cu adevărat o alternativă la ceea ce oferă azi PSD - sărăcie, totalitarism, lipsă de perspectivă.

„Iohannis rămâne să dovedească faptul că e liberal"

Deputatul liberal Andrei Gerea susţine că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, "rămâne să dovedească" faptul că este liberal, pentru că, în opinia sa, viitorul preşedintele al PNL ar trebui să fie "un liberal adevărat".
"Atât timp cât PNL va avea preşedinte un liberal adevărat, este foarte bine. (Klaus Iohannis - n.r.) rămâne să dovedească că este un astfel de liberal. (...) Trebuie să vedem şi programul cu care vine. Trebuie să vedem şi către ce se îndreaptă PNL. Este un nou drum pentru PNL şi trebuie să fim cu toţii foarte atenţi ce anume alegem. Până acum, în politica ultimilor ani, ne-am jurat de foarte multe ori şi nu prea ne-am ţinut de jurăminte. Cred că înainte de acest nou drum ar trebui să mergem cu toţii la biserică. Partidul va hotărî, în cadrul Congresului, şi este un moment foarte bun, mai ales când se face un bilanţ şi se doreşte păşirea spre o nouă direcţie", a spus acesta, miercuri, la Parlament, unde a avut loc Delegaţia Permanentă a PNL.
Întrebat dacă ia în calcul posibilitatea de a se alătura preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care se gândeşte să construiască un nou partid liberal, Gerea a replicat: "Eu sunt membru al PNL de aproape 25 de ani".
"Călin Popescu Tăriceanu se consideră, în acest moment, membru al PNL, dar după cum aţi văzut sunt nişte vicii de procedură care nu-i permit participarea la şedinţele partidului", a adăugat deputatul Andrei Gerea, citat de agerpres.ro.
Congresul PNL urmează să fie organizat cel mai probabil la sfârşitul lunii iunie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro