• secţia de Radioterapie şi Oncologie începută şi neterminată din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila va fi preluată, cât de curând, de la beneficiar, adică Spitalul Judeţean, în administrarea CJ Brăila • totul, pentru ca proiectul să-şi găsească un nou finanţator care să termine din fonduri private ceea ce nu s-a reuşit cu bani de la stat •deşi, iniţial, şeful CJ Brăila spunea că proiectul nu are nicio problemă şi că trebuie doar finalizat, ei bine, ieri, acesta a revenit asupra declaraţiilor şi a recunoscut neajunsurile construcţiei moştenite de la predecesorul său
Construcţia abandonată din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, care trebuia să devină o secţie nouă de Radioterapie şi Oncologie, va fi preluată luna aceasta de Consiliul Judeţean Brăila. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele Consiliul Judeţean, Francisk Chiriac. Culmea, deşi cu puţin timp în urmă el le spunea jurnaliştilor „Obiectiv” că sunt infomaţi greşit asupra acestui proiect şi că nu ar fi nicio problemă legată de această investiţie, ieri, Chiriac a fost mult mai darnic în explicaţii şi a recunoscute parte din problemele ridicate de noi în articolul “Secţia Oncologie, blocaj total”. Ei bine, şeful CJ a recunoscut că acea construcţie este una dintre iţele încurcate moştenite de la fostul baron PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, închis acum pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. “Suntem acum în proceduri cu spitalul de preluare a acelei secţii. Secţia de Oncologie-Radioterapie, acea clădire care este lăsată de izbelişte. Eu vă spun că. de când am venit eu preşedinte, am început să despletesc toate lucrurile care erau lăsate în urmă (...) Avem această secţie de radioterapie, care a rămas un pic în urmă, pentru că s-a reziliat contractul şi ţinând cont că sunt foarte multe activităţi la spital cu achiziţii de medicamente, aparatură medicală, am avut o discuţie cu managerul să preluăm noi partea de investiţie şi să o ducem mai departe”, a declarat, ieri, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac. Totodată, acesta a recunoscut că lucrurile nu se mişcă în ritmul în care ar trebui, însă a pus totul în seama procedurilor legale, făcând referire şi la lipsa de transparenţă de care au dat dovadă autorităţile în tratarea acestor probleme. „Într-adevăr, lucrurile se desfăşoară mai greu, îmi pare că nu se desfăşoară într-un timp foarte rapid pentru că suntem, în continuare, asaltaţi de aceste proceduri legale, a achiziţiilor, de expertize...astfel încât să punem lucrurile într-o ordine legală şi de a continua şi transparent, să ştie toată lumea, pentru că nu avem nimic de ascuns până la urmă”, a mai transmis Chiriac. Mai mult, liderul CJ Brăila a ţinut să reamintească şi proiectele problematice moştenite de la vechea conducere a CJ, duse la bun sfârşit şi care deservesc acum pacienţii spitalului judeţean. „Secţia ATI am deschis-o cu greu din cauza unui perete şi e funcţională astăzi. Şi e o secţie foarte frumoasă. Blocul operator care şi el era într-o miorlăială de DNA, am făcut toate procedurile legale şi am reuşit”, a mai adăugat şeful CJ Brăila.
La capitolul investiţii de viitor, şeful CJ a mai vorbit şi despre noua Secţie Cardiologie - Pediatrie, inaugurată cu surle şi trâmbiţe încă din vara lui 2015, dar care zace şi acum închisă tot din cauza lucrărilor incomplete. Legat de acest proiect, şeful CJ a precizat că este în mijlocul unei proceduri de achiziţie şi că, cel mai probabil, în toamna acestui an va începe şi construcţia unui corp de legătură între noua şi vechea clădire a SJU Brăila. Însă, pentru ca cele două secţii să devină funcţionale este nevoie de mai mult. De branşament la energie electrică, fără de care aparatura medicală ultraperformantă, achiziţionată pentru noul corp nu-şi poate dovedi utilitatea.
„Staţia de 04 încercăm să o preluăm tot noi şi să facem noi achiziţia, adică tot ce înseamnă alimentare cu energie electrică la toţi consumatorii din corpul A al Spitalului Judeţean de Urgenţă “, a mai transmis Francisk Chiriac.
Amintim că, în urmă cu 6 ani, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila a început construcţia primei Secţii de Radioterapie-Oncologie a unităţii spitaliceşti. O investiţie, care nu numai că a rămas neterminată şi fără avize şi autorizaţii, dar care a mai costat şi peste 5 milioane de lei şi este abandonată de 4 ani. În 2015 când trebuia de fapt să fie inaugurată noua secţie, constructorul a reziliat contractul şi a lăsat lucrările de izbelişte.