• Mario Roşianu şi Florin Lazăr de la Luceafărul şi Andrei Fadei de la Blue Stars au fost cooptaţi în lot de referenţii zonali • în septembrie, FRF va anunţa unde se vor întâlni cele opt selecţionate participante la Turneul Speranţelor, competiţie rezervată copiilor născuţi în 2006
La AJF Brăila a sosit lista cu jucătorii care au fost selecţionaţi în echipa Regiunii 2, a Turneului Speranţelor, ediţia 2019-2020, competiţie rezervată fotbaliştilor născuţi în anul 2006 şi mai mici. Iar vestea primită de Asociaţia brăileană, care este reprezentanta Federaţiei Române de Fotbal în judeţul nostru, este una foarte bună. Nu mai puţin de trei fotbalişti brăileni, din echipa judeţului Brăila pregătită de Cristi Rusu şi Şerban Trofin, au fost convocaţi în selecţionata care este formată din 17 jucători.
Aceştia sunt portarul Mario Roşianu şi Florin Lazăr, care poate evolua în zona mediană pe ambele flcancuri, ambii de la Luceafărul Brăila şi atacantul Andrei Fadei de la Blue Stars Brăila.
“Am primit de la FRF lista cu cei 17 jucători selecţionaţi în echipa Regiunii 2. În urma celor 9 meciuri care s-au disputat în cadrul Regiunii 2, care cuprinde judeţele Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila, Buzău şi Vrancea, referenţii zonali din judeţele menţionate, mai puţin cei din Brăila, au stabilit care sunt jucătorii selecţionaţi din această zonă. Trei fotbalişti sunt din judeţul nostru, Mario Roşianu, Florin Lazăr şi Andrei Fadei cu menţiunea că Fadei a primit la fiecare meci câte două stele. Iar calificativele sau stelele, cum vreţi să le spuneţi, au fost acordate de colegii mei din celelalte judeţe. La acest nivel de vârstă, Brăila are un lot valoros de jucători, meritul este al şcolilor de fotbal şi în opinia mea ar fi trebuit să mai fie selecţionaţi trei fotbalişti. Toate meciurile pe care le-am disputat pe teren propriu au avut loc în judeţ, la Cazasu, Plopu, Chiscani, Tudor Vladimirescu sau Râmnicelu, pentru că în Brăila nu există în acest moment niciun stadion omologat pentru fotbal. În septembrie FRF ne va anunţa când şi unde va avea loc turneul la care vor fi prezente cele opt selecţionate”, ne-a explicat Cristi Rusu, referent zonal FRF şi responsabilul cu competiţiile juvenile la AJF Brăila.
Cuvinte de laudă la adresa cluburilor de fotbal juvenil din Brăila a avut şi Laurenţiu Vărgatu, preşedintele Aasociaţiei Judeţene de Fotbal Brăila.
“Este o realizare pentru judeţul Brăila şi felicit cele două cluburi, Luceafărul şi Blue Stars pentru modul profesionist de pregătire şi formare a jucătorilor de fotbal. Să sperăm că pe viitor vor fi mai mulţi copii care vor face pasul spre selecţionatele regionale şi de ce nu, spre naţionalele care vor reprezenta ţara noastră în confruntările oficiale internaţionale”, ne-a delcarat Laurenţiu Vărgatu.