Sensul giratoriu de la Trei Movile, fantoma din sertarele Ministerului Transporturilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sensul giratoriu de la Trei Movile, fantoma din sertarele Ministerului Transporturilor

• deşi în prima decadă a lunii mai în zonă şi-au făcut apariţia câteva utilaje, dând impresia că se va deschide şantierul, lucrurile au rămas încremenite în proiect • totul este ţinut în loc de lipsa unui aviz pe care ar trebui să îl elibereze Ministerul Transporturilor şi care, din motive greu de înţeles, întârzie să apară

 

Lucrările propriu-zise la sensul giratoriu de la Trei Movile nu au început nici până la ora actuală, în ciuda faptului că, în prima decadă a lunii mai, în zonă şi-au făcut apariţia câteva utilaje, ce lăsau impresia că vor deschide şantierul. Nu a fost, însă, cazul! Utilajele respective au dispărut repede din peisaj, iar giratoriul a rămas doar în visele şoferilor care tot aşteaptă, de mai bine de jumătate de an, de când s-au montat parapeţii de beton de pe mijlocul drumului, să scape de pericolul de accidente din intersecţia de la Trei Movile.

Din câte se pare, lucrările sunt ţinute în loc de lipsa unui aviz ce ar trebui eliberat de Ministerul Transporturilor. “M-am interesat şi eu şi mi s-a spus că încă nu a fost semnat acel document de la Minister. În ceea ce priveşte Primăria Chiscani,  am făcut tot ceea ce ţine de noi, atât pe parte de avize cât şi în ceea ce priveşte amenajarea sistemului de iluminat din intersecţie. Totul depinde acum de autorizaţia pe care trebuie să o elibereze Ministerul Transportului”, ne-a declarat, ieri, primarul comunei Chiscani, Costică Cojea.

Şi conducerea “Cricons” SRL Galaţi, firma care urmează să se ocupe de amenajarea sensului giratoriu, ne-a confirmat că totul s-a blocat din cauza lipsei documentului de la Ministerul Transportului. “Fără acel aviz, nu putem deschide şantierul. După ce primim avizul, vom finaliza lucrarea în o lună de zile, maxim o lună şi jumătate”, ne-a spus directorul Lucian Stanciu.

După cum se ştie, în intersecţia de la Trei Movile, intens circulată de şoferii din Chiscani şi Brăila, dar şi de autoturisme din toată ţara, s-au produs zeci de incidente în trafic după montarea separatoarelor de sens de pe DN 21 Brăila - Slobozia. Parapeţii de beton amplasaţi, în octombrie 2016, pe mijlocul şoselei, din satul Vărsătura până la podul de la intrarea în satul Albina, au iscat un întreg scandal care şi în prezent este la fel de intens. Primii revoltaţi au fost locuitorii din Vărsătura, care s-au văzut obligaţi, dintr-o dată, să ocolească tocmai pe la Trei Movile pentru a putea vira la stânga. Nemulţumiri există în continuare şi din partea agenţilor economici cu puncte de lucru pe platforma industrială a fostului combinat de la Chiscani, ale căror utilaje trebuie să ocolească mai mulţi kilometri pentru a putea intra la bază. Cei mai aprigi contestatari ai separatoarelor de sens rămân însă şoferii de toate categoriile care tranzitează zona şi care se văd puşi în situaţia de a-şi risca viaţa atunci când vor să întoarcă, pentru că nu există sensuri giratorii, nici la intrarea în staţiunea Lacu Sărat, nici la intersecţia cu Drumul Comunal 8, înspre Chiscani.

În ciuda acestor probleme, oficialii Ministerului Transporturilor n-au găsit timp nici până la ora actuală să elibereze documentul care să permită deschiderea lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu din intersecţia intens circulată de la Trei Movile! În ceea ce priveşte giratoriul de la intrarea în staţiunea Lacu Sărat, acesta se află deocamdată doar în stadiul de proiect urmând să înceapă, şi în cazul lui, lunga procedură de obţinere a avizelor necesare!

Execuţia giratoriului de la „Trei Movile” va fi asigurată de firma gălăţeană „Cricons” SRL, „sora geamănă” a „Tancrad” SRL, cu care împarte aceeaşi patroni. Potrivit unor surse din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Brăila, lucrarea nu a fost atribuită prin licitaţie ci se derulează în cadrul unui contract multianual de întreţinere a drumurilor pe perioada verii, încheiat mai demult de „Cricons” Galaţi cu Regionala Drumuri Naţionale Constanţa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro