Serialul "Prison Break" revine în 2017 cu sezonul 5 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Serialul "Prison Break" revine în 2017 cu sezonul 5

Creatorilor serialului "Prison Break" au avut nevoie de aproape opt ani ca să vina cu ideea "învierii" serialului de acţiune. Până în acest moment fanii serialului au pierdut speranţa că vor căpăta o continuare şi s-au îndreptat către alte seriale de acelaşi gen (thriller de acţiune). Totuşi, ce-ar mai fi putut să-şi dorească fanii cu adevărat loiali ai serialului, când au aflat vestea că, oficial, Prison Break revine? - întreabă retoric publicaţia movienewsguide.com, care adresează şi o recomandare tuturor celor care se vor uita la noul sezon: să recupereze primele patru sezoane pentru a fi la curent cu acţiunea.
Fox a publicat pe YouTube trailer-ul oficial al noului sezon:.
Potrivit imdb.com (http://www.imdb.com/title/tt4928092/), "Prison Break: Sequel" va avea nouă episoade a 45 de minute.
Revenirea lui Michael Scofield: Toată lumea ştie că Michael Scofield (interpretat de Wentworth Miller) a murit în ultimul sezon, lucru arătat doar familiei şi prietenilor, iar cadavrul nu a fost arătat. Cu toate acestea, în noul sezon Michael e întors din morţi şi e blocat într-o ţară străină.
Povestea: Scenariştii au experimentat în ceea ce priveşte intriga. De data aceasta, se pare că fratele lui Michael, Lincoln Burrows (interpretat de Dominic Purcell), se va ocupa de planificarea celei mai mari evadări din istorie. În plus, se speculează apariţia unui triunghi amoros între Michael, soţia sa - Sara Tancredi (Sarah Wayne Callies) şi noul soţ al acesteia.
Distribuţia originală: Creatorii serialului au reuşit să îi aducă înapoi pe toţi actorii din rolurile principale. Lista include şi persoanejele pozitive, şi pe cele negative, interpretate de Dominic Purcell (Lincoln Burrows), Wentworth Miller (Michael Scofield), Sarah Wayne Callies (Sara Tancredi), Rockmond Dunbar (Benjamin Miles 'C-Note' Franklin), Robert Knepper (Theodore 'T-Bag' Bagwell) şi Amuray Nolasco (Fernando Sucre).
Serialul "Prison Break" (2005-2009) prezintă aventurile lui Michael Scofield (Wentworth Miller), un inginer genist civil, care se lasă închis intenţionat în penitenciarul Fox River din statul Illinois cu scopul de a organiza evadarea fratelui său, Lincoln Burrows (Dominic Purcell), condamnat la moarte pentru asasinarea fratelui vicepreşedintelui Statelor Unite. Condamnarea lui Lincoln Burrows a fost rezultatul unei înscenări organizate la cel mai înalt nivel al conducerii politico-administrative americane.
În anul 2009, în SUA, a fost pe locul trei în topul celor mai populare seriale descărcate ilegal -după "Heroes" (locul I) şi "Lost" (locul II)- "Prison Break" fiind descărcat de 3,5 milioane de ori, în timp ce episoadele difuzate de televiziunea Fox au avut o audienţă de 5,3 milioane de telespectatori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro