Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia. Ajunul Crăciunului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia. Ajunul Crăciunului

Originară din cetatea Romei, Eugenia a plecat împreună cu părinţii la Alexandria, după ce aceştia au primit de la împărat o înaltă dregătorie. În cetatea Alexandriei, Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii: s-a îmbrăcat bărbăteşte, a luat cu ea două slujnice şi, într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus apoi la episcop şi a primit de la el sfântul botez. Eugenia şi-a tuns părul capului, s-a numit “Eugeniu” şi s-a dus la o mănăstire, unde a trăit în osteneli, nevoinţe şi privegheri. Strălucea ca o candelă, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. N-ar fi vrut, dar, silit de cuvintele şi de dragostea lor frăţească, “Eugeniu” a primit.

Dar o femeie, Melantia, neagră la suflet, venită, chipurile, ca să se roage la mănăstire, s-a îndrăgostit de chipul lui “Eugeniu”. Ea s-a prefăcut că e bolnavă şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună despre “boală”, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia aceste vorbe cu lacrimi, iar cuvintele ei i-a mişcat inima stareţului. Curat la inimă fiind, acesta a primit-o fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a văzut singură cu stareţul, desfrânarea i-a aprins şi mai mult inima Melantiei.

Aprinsă de patimă, ea a încercat să aducă ocară şi păcat asupra lui “Eugeniu”, dar, pentru că nu a reuşit, s-a dus la prefectul oraşului - nimeni altul decât tatăl Eugeniei - şi a făcut plângere împotriva stareţului. Ea a spus că acesta înşeală femeile cinstite, folosind vorbe viclene, şi că ar fi necinstit-o şi pe ea. Auzind acestea, prefectul s-a umplut de mânie şi a trimis să-l aducă la el pe Eugeniu şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte păcătoşi, mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată şi să dea socoteală.

Dar Dumnezeu a făcut-o de ruşine pe Melantia, când Eugenia a mărturisit că este femeie şi că este fiica prefectului. Însuşi prefectul a ales să fie botezat în religia creştină. Iar mai târziu, Eugenia avea să-L proslăvească pe Domnul prin moarte de martir, la Roma.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro