Sfânta Muceniţă Fevronia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfânta Muceniţă Fevronia

Sfânta Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a călugărit de tânără într-o mănăstire din cetatea Nisibi.

Sfânta Fevronia este obligată de Silenius, un persecutor al creştinilor, să lepede credinţa în Hristos şi să se căsătorească cu el. Fevronia refuză să împlinească cerinţa lui Silenius şi astfel, este supusă la multe chinuri: a fost biciuită, i s-au spart dinţii, i s-au tăiat sânii, mâinile şi picioarele, iar în cele din urmă i s-a tăiat capul. Din viaţa sa aflăm că după trecerea ei la cele veşnice, Sfânta Muceniţă Fevronia se arată în ziua prăznuirii sale, în mijlocul surorilor din mănăstire. Stătea timp de trei ceasuri în văzul tuturor, apoi se făcea nevăzută. însă, nimeni nu se putea atinge de dânsa, atunci când se arăta în chip minunat maicilor.

După moartea Sfintei Fevronia, diavolul a intrat în Silenius. Din cauza prezenţei demonului în el, Silenius s-a izbit cu capul de un stâlp de marmură şi a murit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro